De Craciun, de fapt, de sarbatorile de iarna, ne retragem la casuta noastra de vacanta pentru o saptamana sau chiar mai mult. Acolo Lara sta cu noi inauntru si credeti-ma, nu exista placere mai mare pentru ea. Este de o cumintenie rara, de parca-si spune: daca fac vreo prostie, astia ma dau afara!
Si nu este vorba de teama de a sta in frig (oricum ii place frigul si oricum nu am lasa-o sa inghete pe-afara), ci de teama de a sta fara noi.
Daca e afara, nu are stare o secunda. Este in permanenta in miscare, isi gaseste ceva de facut si daca totusi se plictiseste, se infiinteaza in fata usii cu geam si asteapta sa fie chemata inauntru.
In schimb, in casa, aproape ca nu se clinteste. In afara de turele de inspectie pe care le da atunci cand intra, pe urma se aseaza la locul ei sau la picioarele unuia dintre noi si leneveste. Uneori glumesc si spun ca este ca o matza cu chip de caine, dar nu e chiar gluma :) Nu-i trebuie nici ros, nici alergat, poate doar un pic de scarpinat pe burta ca sa se lungeasca mai bine.
Anul asta, daca ar sti ca se apropie Craciunul, sunt convinsa ca l-ar astepta cu tot atata nerabdare ca si noi.
Pana la urma, Craciunul inseamna a fi cu toata familia si cum ar fi o familie langa brad si un membru cu privirea miloaga stand la usa? :)
marți, 7 decembrie 2010
Despre backpack - partea a III-a
Povestea asta cu backpack-ul tinde sa devina un foileton.
In primul rand, pentru ca pachetul a intarziat o saptamana (deh, nu mai comentez serviciile de curierat)! In al doilea rand, backpack-ul este genial numai ca nu i se potriveste neam, adica este prea mic. Pe site nu era specificata nicio marime, de unde am tras concluzia ca este o marime universala, iar chingile se regleaza mai mari sau mai mici. Cand am facut comanda, iar nu mi s-ar fi spus ca au mai multe marimi, nici nu m-au intrebat ce marime au, dar pe pachetul pe care l-am primit scrie "S".
Am fost indusa in eroare si de faptul ca in poza produsului era un labrador (Lara leit), de unde am dedus ca sigur e pe masura ei.
Ei bine, nu. Acum astept sa-mi raspunda daca au si alte masuri sau nu. Daca nu, probabil ca va trebui sa-l adaptez eu cumva, deci tot nu scap de ce mi-a fost frica.
Chiar si mic cum e, am reusit sa i-l pun pe spate si sa-l leg in partea din fata (doar curelele de sub burta n-am putut sa le inchid) si Lara a reactionat foarte bine la el, desi era clar ca ii era incomod.
Urmeaza partea a IV-a a povestii, sper sa fie si ultima...
In primul rand, pentru ca pachetul a intarziat o saptamana (deh, nu mai comentez serviciile de curierat)! In al doilea rand, backpack-ul este genial numai ca nu i se potriveste neam, adica este prea mic. Pe site nu era specificata nicio marime, de unde am tras concluzia ca este o marime universala, iar chingile se regleaza mai mari sau mai mici. Cand am facut comanda, iar nu mi s-ar fi spus ca au mai multe marimi, nici nu m-au intrebat ce marime au, dar pe pachetul pe care l-am primit scrie "S".
Am fost indusa in eroare si de faptul ca in poza produsului era un labrador (Lara leit), de unde am dedus ca sigur e pe masura ei.
Ei bine, nu. Acum astept sa-mi raspunda daca au si alte masuri sau nu. Daca nu, probabil ca va trebui sa-l adaptez eu cumva, deci tot nu scap de ce mi-a fost frica.
Chiar si mic cum e, am reusit sa i-l pun pe spate si sa-l leg in partea din fata (doar curelele de sub burta n-am putut sa le inchid) si Lara a reactionat foarte bine la el, desi era clar ca ii era incomod.
Urmeaza partea a IV-a a povestii, sper sa fie si ultima...
marți, 23 noiembrie 2010
Despre backpack - partea a II-a
Asa cum spuneam intr-o postare mai veche, intentionez sa-i iau Larei un rucsac, numai ca prin magazinele (reale sau virtuale) de la noi nu am gasit nimic. Mint, am gasit pe un site ceva la vreo 3-4 milioane, ceea ce mi se pare enorm. Asa ca m-am hotarat sa ii confectionez singura unul. Am abandonat repede ideea asta si m-am gandit sa gasesc niste materiale si sa il dau la facut la un croitor. Ma felicit pentru ca in cazul asta, nu am pus imediat in aplicare intentia si pana la urma, nici n-a mai fost cazul. Am mai cautat pe net si in sfarsit, am gasit unul gata facut, bun de cumparat, la un petshop din Cluj. Mi-l trimit vineri, iar luni cel tarziu, sper sa-l primesc. Costul este de 31,20 RON, plus 21 RON transportul prin curier rapid, deci mi se pare mai mult decat rezonabil.
Si ce este si mai haios este ca in poza de prezentare a rucsacului apare chiar o Lara.
Vedeti aici despre ce vorbesc... http://www.petshop-almira.ro/rucsac-caini-tip-sa?schimbamoneda=EUR
In episodul urmator o sa vin cu poze si povestiri despre purtatorul final.
Si ce este si mai haios este ca in poza de prezentare a rucsacului apare chiar o Lara.
Vedeti aici despre ce vorbesc... http://www.petshop-almira.ro/rucsac-caini-tip-sa?schimbamoneda=EUR
In episodul urmator o sa vin cu poze si povestiri despre purtatorul final.
marți, 16 noiembrie 2010
Un caine ca un cos de gunoi
Spuneam ca Lara inghite orice, dar cand spuneam asta exageram putin de dragul impresiei. Acum sunt convinsa de asta. Numai pietre n-am vazut-o inghitind, dar nu cred ca mai e mult pana acolo.
Zilele trecute s-a infipt in moatele de la salul cuiva si a inghitit un smoc din ala pe loc.
Tot de curand, ma jucam cu ea cu o jucarie de-a ei dintr-un fel de silicon sau latex, in fine, un cauciuc foarte elastic, din care rupsese o bucata. Se pusese sa roada bucata aia si a ramas in gura cu o bucatica mica de cauciuc pe care a mestecat-o pana a inghitit-o si pe aia. Chiar sub ochii mei. Ma asteptam ca la un moment dat sa renunte si sa o scuipe, asa cum mai face cu unele lucruri de care isi da seama ca nu sunt tocmai gustoase, dar se pare ca acest cauciuc a fost delicios...
Cei care nu o cunosc si nu ma cunosc isi inchipuie ca o tin nemancata, sunt convinsa, dar eu stiu mai bine si sigur nu face asta de foame. Nu am reusit insa sa inteleg pana acum de ce face asta.
Inteleg sa manance toate gunoaiele sau putreziciunile care mai au un rest de iz de carne, dar chiar sa manance orice se nimereste...asta nu mai inteleg.
Zilele trecute s-a infipt in moatele de la salul cuiva si a inghitit un smoc din ala pe loc.
Tot de curand, ma jucam cu ea cu o jucarie de-a ei dintr-un fel de silicon sau latex, in fine, un cauciuc foarte elastic, din care rupsese o bucata. Se pusese sa roada bucata aia si a ramas in gura cu o bucatica mica de cauciuc pe care a mestecat-o pana a inghitit-o si pe aia. Chiar sub ochii mei. Ma asteptam ca la un moment dat sa renunte si sa o scuipe, asa cum mai face cu unele lucruri de care isi da seama ca nu sunt tocmai gustoase, dar se pare ca acest cauciuc a fost delicios...
Cei care nu o cunosc si nu ma cunosc isi inchipuie ca o tin nemancata, sunt convinsa, dar eu stiu mai bine si sigur nu face asta de foame. Nu am reusit insa sa inteleg pana acum de ce face asta.
Inteleg sa manance toate gunoaiele sau putreziciunile care mai au un rest de iz de carne, dar chiar sa manance orice se nimereste...asta nu mai inteleg.
luni, 25 octombrie 2010
Cine ar vrea un labradoodle...?
Prima data am auzit termenul "labradoodle" in deja celebrul film "Marley" si am crezut ca este pur si simplu o expresie haioasa si usor peiorativa la adresa respectivului catel, ceva in sensul de "mocofan".
Uneori ii mai spuneam si eu asa Larei, mai ales atunci cand facea vreo prostie sau avea o figura simpatica si absenta. Abia apoi am aflat ca labradoodle este o rasa de caine in sine, o mixtura (ca sa nu zic corceala) intre labrador si poodle.
Pentru ca este o scorneala relativ recenta, rasa nu are inca un standard bine definit si inca se lucreaza din punctul asta de vedere, dar ce pot sa va spun este ca majoritatea exemplarelor arata ca un labrador cu parul cret, respectiv un fel de caniche mai inalt.
Acum eu stau si ma intreb: de ce ar vrea cineva sa amestece si sa strice doua rase perfect reusite in felul lor?
Eu inteleg mixarea raselor pentru obtinerea uneia mai bune, dar cand sunt deja 2 rase foarte populare si de succes, de ce sa le combini asa?
Nu stiu cine ar vrea un labrador latos (de parca nu naparleste suficient si asa) sau un poodle cu prezenta de catwalk si temperament de vanator. Am dat si eu exemple la intamplare, dar cam asta imi imaginz ca ar putea iesi din amestecul celor doua rase.
Acum chiar va intreb: v-ati dori un labradoodle?
Uneori ii mai spuneam si eu asa Larei, mai ales atunci cand facea vreo prostie sau avea o figura simpatica si absenta. Abia apoi am aflat ca labradoodle este o rasa de caine in sine, o mixtura (ca sa nu zic corceala) intre labrador si poodle.
Pentru ca este o scorneala relativ recenta, rasa nu are inca un standard bine definit si inca se lucreaza din punctul asta de vedere, dar ce pot sa va spun este ca majoritatea exemplarelor arata ca un labrador cu parul cret, respectiv un fel de caniche mai inalt.
Acum eu stau si ma intreb: de ce ar vrea cineva sa amestece si sa strice doua rase perfect reusite in felul lor?
Eu inteleg mixarea raselor pentru obtinerea uneia mai bune, dar cand sunt deja 2 rase foarte populare si de succes, de ce sa le combini asa?
Nu stiu cine ar vrea un labrador latos (de parca nu naparleste suficient si asa) sau un poodle cu prezenta de catwalk si temperament de vanator. Am dat si eu exemple la intamplare, dar cam asta imi imaginz ca ar putea iesi din amestecul celor doua rase.
Acum chiar va intreb: v-ati dori un labradoodle?
miercuri, 13 octombrie 2010
Ce prostii a mai mancat catelul meu
Si cand spun mancat, nu ma refer la ros sau distrus, ci mancat de-a binelea, adica inghitit pe de-a-ntregul.
Intorcandu-ne de la plimbare, aproape de casa, am lasat-o libera pe strada, in ideea "ce se poate intampla in 100 de metri pana acasa?" Ei bine, se pot intampla destule. De exemplu, se poate intampla ca pe strada sa fie o punga de plastic goala, dar in care fusese ceva mancare, iar Lara sa o ocheasca din prima si in secunda doi s-o dea pe gat. Nici n-am apucat sa reactionez ca punga era deja poveste.
Ziua urmatoare cineva a uitat biberonul copilului (in care fusese lapte) pe o banca in curte. Uitat a ramas, pentru ca n-am mai gasit decat bucatele mici de plastic imprastiate pe peste tot.
Tot zilele astea a avut pe post de gustare niste ghivece de flori din plastic, un scaunel de lemn si un burete de vase.
Ma gandesc s-o trec de pe boabe pe ceva mai consistent, cum ar fi mobilierul de gradina...
Intorcandu-ne de la plimbare, aproape de casa, am lasat-o libera pe strada, in ideea "ce se poate intampla in 100 de metri pana acasa?" Ei bine, se pot intampla destule. De exemplu, se poate intampla ca pe strada sa fie o punga de plastic goala, dar in care fusese ceva mancare, iar Lara sa o ocheasca din prima si in secunda doi s-o dea pe gat. Nici n-am apucat sa reactionez ca punga era deja poveste.
Ziua urmatoare cineva a uitat biberonul copilului (in care fusese lapte) pe o banca in curte. Uitat a ramas, pentru ca n-am mai gasit decat bucatele mici de plastic imprastiate pe peste tot.
Tot zilele astea a avut pe post de gustare niste ghivece de flori din plastic, un scaunel de lemn si un burete de vase.
Ma gandesc s-o trec de pe boabe pe ceva mai consistent, cum ar fi mobilierul de gradina...
vineri, 8 octombrie 2010
Sa lasam imaginile sa vorbeasca...
V-o prezint si voua in toata splendoarea ei de acum un an.
 |
| Prima poza de cand am adus-o acasa. S-a intins pe gresie exact acolo unde am lasat-o jos din brate. Era moarta de frica... |
 |
| Aceeasi ipostaza, doar din alt unghi. |
 |
| Aici prinsese deja curaj si pornise sa inspecteze imprejurimile, mai exact, stepperul :) |
 |
| Prima ei jucarie...improvizata, ca sa zic asa. Pentru ca eram total nepregatiti, i-am dat un papucel de plastic, care era de fapt un breloc de chei. |
 |
| Aici descoperise cat de interesanta este hartia igienica cu care curatam mizeria dupa ea. A fost de fapt, prima joaca adevarata, ca pana atunci statuse retrasa intr-un colt toata ziua... |
 |
| La fotografia de buletin :)) |
 |
| O adusesem la lacul Snagov sa incerce apa si nu vroia neam sa treaca podetul ala! |
 |
| Nu stiu cat de bine se vede mizeria de pe ea, dar era plina de noroi dupa ce se tavalise prin curtea proaspat udata. Un obicei si o placere de care face abuz si acum... |
 |
| Obosita dupa vanatoare, cu capul pe prada :)) |
 |
| La salonul de hair-styling...:)) Deh, baba sufera la frumusete! |
joi, 7 octombrie 2010
Backpack
Am tot auzit vorbindu-se despre beneficiile folosirii unui backpack (rucsac) pentru caini de mai multa vreme si din diverse surse. Cea mai cunoscuta sursa este emisiunea lui Cesar Millan, dar la fel l-am vazut pomenit si pe diferite forumuri sau site-uri despre caini.
Beneficiile se refera in primul rand la partea practica si anume, cainele poate cara in locul tau anumite lucruri, cu o limita, evident. Limita se refera la greutate (maxim 10-12% din greutatea cainelui), la timp (in functie si de cat de obisnuit si antrenat este sa care) si situatie (doar la plimbare, nu in timp ce se joaca sau il scoti la alergare). Un al doilea beneficiu se refera la faptul ca oboseste mult mai repede, deci durata plimbarii poate sa scada. Beneficiul care ma intereseaza insa pe mine cel mai mult este acela ca ii da cainelui o preocupare, un scop la plimbare. Il face mai focusat si mai linistit, iar pentru un labrador chestia asta se potriveste la fix. Ei sunt genul de caini carora le placa sa munceasca, sa aiba un "task" si pe de alta parte, au si nevoie sa fie putin temperati (stiti foarte bine ce vreau sa spun).
Cei care si-au cumparat un backpack l-au luat de pe net, de-afara, pentru ca pe la noi nu se prea gasesc sau daca se gasesc, sunt mult mai scumpe. Altii au reusit sa-si confectioneze singuri asa ceva, dar eu nu ma vad in stare de asemenea inginerie...
M-am hotarat sa-i iau si eu Larei si evident, am inceput sa caut pe net. Am ajuns la aceeasi concluzie. Cel mai ieftin este sa-l comanzi de undeva de-afara. Ce-am gasit la noi, costa peste 300 RON si poate fi adus in cel putin 1 luna.
Prin urmare, m-am hotarat sa mai intreb la cateva petshop-uri si daca tot nu gasesc, sa comand si eu de pe net, desi recunosc ca nu prea mai am rabdare sa astept asa mult (ce sa fac? cand mi se pune pata, mi se pune sa se intample acum! :) )
Daca are cineva un pont despre un loc unde sa merg la sigur si sa gasesc, va rog sa-mi spuneti si mie.
Beneficiile se refera in primul rand la partea practica si anume, cainele poate cara in locul tau anumite lucruri, cu o limita, evident. Limita se refera la greutate (maxim 10-12% din greutatea cainelui), la timp (in functie si de cat de obisnuit si antrenat este sa care) si situatie (doar la plimbare, nu in timp ce se joaca sau il scoti la alergare). Un al doilea beneficiu se refera la faptul ca oboseste mult mai repede, deci durata plimbarii poate sa scada. Beneficiul care ma intereseaza insa pe mine cel mai mult este acela ca ii da cainelui o preocupare, un scop la plimbare. Il face mai focusat si mai linistit, iar pentru un labrador chestia asta se potriveste la fix. Ei sunt genul de caini carora le placa sa munceasca, sa aiba un "task" si pe de alta parte, au si nevoie sa fie putin temperati (stiti foarte bine ce vreau sa spun).
Cei care si-au cumparat un backpack l-au luat de pe net, de-afara, pentru ca pe la noi nu se prea gasesc sau daca se gasesc, sunt mult mai scumpe. Altii au reusit sa-si confectioneze singuri asa ceva, dar eu nu ma vad in stare de asemenea inginerie...
M-am hotarat sa-i iau si eu Larei si evident, am inceput sa caut pe net. Am ajuns la aceeasi concluzie. Cel mai ieftin este sa-l comanzi de undeva de-afara. Ce-am gasit la noi, costa peste 300 RON si poate fi adus in cel putin 1 luna.
Prin urmare, m-am hotarat sa mai intreb la cateva petshop-uri si daca tot nu gasesc, sa comand si eu de pe net, desi recunosc ca nu prea mai am rabdare sa astept asa mult (ce sa fac? cand mi se pune pata, mi se pune sa se intample acum! :) )
Daca are cineva un pont despre un loc unde sa merg la sigur si sa gasesc, va rog sa-mi spuneti si mie.
miercuri, 6 octombrie 2010
Ce ati vrea sa cititi, vedeti, aflati de pe un blog despre labradori?
Am inceput acest blog mai mult ca un jurnal, fara pretentia sau asteptarea de a fi citit de prea multa lume.
Totusi, din cand in cand, mai primesc un mesaj de la cate un "cititor". Culmea e ca asta de intampla exact atunci cand n-am mai scris de multa vreme si verific blogul doar din obisnuinta...
Acum, daca tot "ma cititi", ma simt datoare sa va intreb: Ce va atrage aici? Ce ati vrea sa cititi sau sa vedeti aici despre labradori?
Asa ca va rog sa raspundeti la sondajul din dreapta...
Daca aveti si alte sugestii sau comentarii, le astept si pe-asta si promit sa tin cont de ele.
Totusi, din cand in cand, mai primesc un mesaj de la cate un "cititor". Culmea e ca asta de intampla exact atunci cand n-am mai scris de multa vreme si verific blogul doar din obisnuinta...
Acum, daca tot "ma cititi", ma simt datoare sa va intreb: Ce va atrage aici? Ce ati vrea sa cititi sau sa vedeti aici despre labradori?
Asa ca va rog sa raspundeti la sondajul din dreapta...
Daca aveti si alte sugestii sau comentarii, le astept si pe-asta si promit sa tin cont de ele.
Anul trecut cam pe vremea asta, m-am amuzat teribil cand am vazut un golden retriever taiand-o la sanatoasa dupa un porumbel, fiind in parc cu stapana lui.
A fost haios ca, desi ea se straduia sa-i capteze atentia cu ceva, cainele a ochit niste pasari libere si dus a fost, dincolo de parc, pe niste stradute, pana nu s-a mai vazut. Nu am stat sa vad urmarea, cert este ca femeia a luat-o la fuga strigand dupa caine si nu am vazut pana unde s-a dus (probabil undeva departe).
Ma gandeam cat de puternic este instinctul lor de vanatoare si pana la urma, cat de periculos poate fi. In clipa in care isi ochesc prada, nu mai aud si nu mai vad nimic altceva...
Din pacate, si Lara face la fel. Este unul dintre motivele pentru care nu o pot lasa libera oriunde si in acelasi timp, daca este in lesa, ma smuceste cu totul cand i se pune pata pe vreun grup de ciori sau porumbei.
Renunta repede cand isi da seama ca nu are sanse sa ii prinda, dar cu toate astea, nu inceteaza sa incerce.
Isi ciuleste urechile, se incordeaza toata, merge taras ca o pisica si cand este aproape de tinta, o zbugheste scurt. De cele mai multe ori reuseste numai sa le sperie si sa le imprastie, dar am impresia ca este foarte multumita chiar si-asa, pentru ca se intoarce satisfacuta la mine ca si cand ar zice: 'le-am aratat eu...'
A fost haios ca, desi ea se straduia sa-i capteze atentia cu ceva, cainele a ochit niste pasari libere si dus a fost, dincolo de parc, pe niste stradute, pana nu s-a mai vazut. Nu am stat sa vad urmarea, cert este ca femeia a luat-o la fuga strigand dupa caine si nu am vazut pana unde s-a dus (probabil undeva departe).
Ma gandeam cat de puternic este instinctul lor de vanatoare si pana la urma, cat de periculos poate fi. In clipa in care isi ochesc prada, nu mai aud si nu mai vad nimic altceva...
Din pacate, si Lara face la fel. Este unul dintre motivele pentru care nu o pot lasa libera oriunde si in acelasi timp, daca este in lesa, ma smuceste cu totul cand i se pune pata pe vreun grup de ciori sau porumbei.
Renunta repede cand isi da seama ca nu are sanse sa ii prinda, dar cu toate astea, nu inceteaza sa incerce.
Isi ciuleste urechile, se incordeaza toata, merge taras ca o pisica si cand este aproape de tinta, o zbugheste scurt. De cele mai multe ori reuseste numai sa le sperie si sa le imprastie, dar am impresia ca este foarte multumita chiar si-asa, pentru ca se intoarce satisfacuta la mine ca si cand ar zice: 'le-am aratat eu...'
vineri, 1 octombrie 2010
Inventarul obiectelor roase
Lara se apropie de 2 ani si tot astept vremea cand i se va mai atenua singurul obicei caruia nu am reusit sa-i gasesc leac: rosul diferitelor obiecte.
Roade ea si oasele de piele pe care i le dau, dar daca se plictiseste de ele, isi gaseste intotdeauna ceva mai interesant prin curte: un scaun de lemn, o galeata de plastic, orice....
Inteleg ca de cele mai multe ori roade de plictiseala (intotdeauna roade cand e singura) sau de frustrare, dar parca totusi e prea mult.
Ne-a ros lucruri mai importante sau mai putin importante, la vremea respectiva ne-am suparat si ne-am enervat, dar cum timpul le vindeca pe toate, acum ne amintim cu umor de cele mai multe.
Asa ca iata o lista din memorie, sa stie toata lumea cu cine avem de-a face.
- pantofi de piele de-ai mei
- pantofi de piele ai unei matusi (pe care a trebuit sa ma duc sa ii inlocuiesc cu unii noi inainte sa-si dea seama ce s-a intamplat)
- pantofi de piele ai unui unchi
- sireturi de la pantofi sport
- papuci... un maldar
- cateva colturi de perete
- 2 scaune de lemn
- mai multe galeti sau obiecte de plastic (inclusiv jucarii de-ale copiilor, aruncate prin curte)
- 2 covoare de plastic de pe scarile de la intrarea in casa
- haine culese de ea insasi de pe sarma
- pungi de gunoi (roase si apoi eventual inghitite)
- 1 telefon mobil (irecuperabil)
- coada de matura, mop
- ghivece de flori (cam o gradina)
... si promit sa mai completez pe masura ce imi mai amintesc sau pe masura ce se actualizeaza lista...
PS. Pe-astea le incadrez la costuri suplimentare (ascunse) la achizitionarea unui labrador.:)
Roade ea si oasele de piele pe care i le dau, dar daca se plictiseste de ele, isi gaseste intotdeauna ceva mai interesant prin curte: un scaun de lemn, o galeata de plastic, orice....
Inteleg ca de cele mai multe ori roade de plictiseala (intotdeauna roade cand e singura) sau de frustrare, dar parca totusi e prea mult.
Ne-a ros lucruri mai importante sau mai putin importante, la vremea respectiva ne-am suparat si ne-am enervat, dar cum timpul le vindeca pe toate, acum ne amintim cu umor de cele mai multe.
Asa ca iata o lista din memorie, sa stie toata lumea cu cine avem de-a face.
- pantofi de piele de-ai mei
- pantofi de piele ai unei matusi (pe care a trebuit sa ma duc sa ii inlocuiesc cu unii noi inainte sa-si dea seama ce s-a intamplat)
- pantofi de piele ai unui unchi
- sireturi de la pantofi sport
- papuci... un maldar
- cateva colturi de perete
- 2 scaune de lemn
- mai multe galeti sau obiecte de plastic (inclusiv jucarii de-ale copiilor, aruncate prin curte)
- 2 covoare de plastic de pe scarile de la intrarea in casa
- haine culese de ea insasi de pe sarma
- pungi de gunoi (roase si apoi eventual inghitite)
- 1 telefon mobil (irecuperabil)
- coada de matura, mop
- ghivece de flori (cam o gradina)
... si promit sa mai completez pe masura ce imi mai amintesc sau pe masura ce se actualizeaza lista...
PS. Pe-astea le incadrez la costuri suplimentare (ascunse) la achizitionarea unui labrador.:)
luni, 27 septembrie 2010
Lara a invatat sa latre
Cred ca Lara a invatat sa latre. Bine, latra ea si pana acum, dar era de fapt un scancet mai puternic in urmatoarele situatii: te moscaiai prea mult pana sa intri in casa si ea nu mai avea rabdare sa te salute sau nu vroiai sa te joci cu ea sau un alt caine nu vroia sa se joace cu ea sau oricare alta persoana nu vroia sa se joace cu ea. Cam astea erau situatiile care ii smulgeau un latrat pitigaiat, enervat si enervant, in acelasi timp.
Nici gand sa latre cand intra vreun strain in curte sau cand un alt caine se repezea mai furios la ea.
De la o vreme insa, se pare ca s-au mai schimbat . Nu stiu de ce, ma gandesc ca poate din cauza ca a mai crescut. Cert este ca acum are doi "dusmani" canini in cartier, pe care ii apostrofeaza pe un ton grav si foarte serios, raspunde la alertele altor caini din cartier si chiar isi apara teritoriul si coada in fata altor caini, zburlindu-si parul pe spate si chiar aratandu-si coltii.
Oare se transforma in caine...?
Nici gand sa latre cand intra vreun strain in curte sau cand un alt caine se repezea mai furios la ea.
De la o vreme insa, se pare ca s-au mai schimbat . Nu stiu de ce, ma gandesc ca poate din cauza ca a mai crescut. Cert este ca acum are doi "dusmani" canini in cartier, pe care ii apostrofeaza pe un ton grav si foarte serios, raspunde la alertele altor caini din cartier si chiar isi apara teritoriul si coada in fata altor caini, zburlindu-si parul pe spate si chiar aratandu-si coltii.
Oare se transforma in caine...?
marți, 14 septembrie 2010
Retrospectiva toamna-iarna 2009-2010
La tranta pe iarba inca verde....
In cautarea ierbii verzi....
Ah, ce buna e si zapada asta totusi...
Poate imi aduce si mie Mosu' ceva daca il astept aici cuminte, sub pom!
Si daca nu ma gaseste Mosu', ma duc eu sa-l caut....
10 motive pentru care un labrador e mai bun decat o sotie
1. Parintii lui nu te vor vizita niciodata.
2. Un labrador adora cand iti lasi hainele intinse pe jos.
3. Labradorul nu sta in baie mai mult decat ii ia sa bea putina apa.
4. Nu iti cere niciodata sa-l suni.
5. Nu se enerveaza daca ii uiti ziua de nastere.
6. Nu-i pasa de fostii labradori din viata ta.
7. Nu se supara daca mangai alti labradori.
8. Nu se asteapta sa ii aduci flori de Ziua Indragostitilor.
9. Cu cat intarzii mai mult, cu atat este mai fericit sa te vada.
10. Labradorul nu face cumparaturi.
2. Un labrador adora cand iti lasi hainele intinse pe jos.
3. Labradorul nu sta in baie mai mult decat ii ia sa bea putina apa.
4. Nu iti cere niciodata sa-l suni.
5. Nu se enerveaza daca ii uiti ziua de nastere.
6. Nu-i pasa de fostii labradori din viata ta.
7. Nu se supara daca mangai alti labradori.
8. Nu se asteapta sa ii aduci flori de Ziua Indragostitilor.
9. Cu cat intarzii mai mult, cu atat este mai fericit sa te vada.
10. Labradorul nu face cumparaturi.
Un banc simpatic dar care, din pacate, nu poate fi tradus, asa ca iata-l in forma originala:
A woman brought a very limp Cocker Spaniel to the veterinarian. As she lay her pet on the table, the vet pulled out his stethoscope and listened to the dog's chest. After a moment or two, the vet shook his head sadly and said, "I'm so sorry, your pet has passed away."
The distressed owner wailed, "Are you sure?"
"Yes, I'm sure. The dog is dead," he replied.
"How can you be so sure", she protested. "I mean, you haven't done any testing on him or anything. He might just be in a coma or something."
The vet rolled his eyes, turned around and left the room. He returned a few moments later with a black Labrador Retriever. As the dog's owner looked on in amazement, the Labrador stood on his hind legs, put his front paws on the examination table and sniffed the dead Cocker from top to bottom. He then looked at the vet with sad eyes and shook his head.
The vet petted the Labrador Retriever, took him out of the room, and returned a few moments later with a beautiful cat. The cat jumped up on the table and also sniffed the limp Cocker from head to tail and back again. The cat sat back on its haunches, shook his head, meowed softly, jumped down and strolled out of the room.
The vet looked at the woman and said, "I'm sorry, but as I said, your dog is most definitely, 100% certifiably, dead."
Then the vet turned to his computer terminal, hit a few keys, and produced a bill, which he handed to the woman. The dog's owner, still in shock, took the bill. "$250!" she cried. "$250 just to tell me my dog is dead?!!"
The vet shrugged. "I'm sorry. If you'd taken my word for it, the bill would have been $20. But with the Lab Report and the Cat Scan, it all adds up."
A woman brought a very limp Cocker Spaniel to the veterinarian. As she lay her pet on the table, the vet pulled out his stethoscope and listened to the dog's chest. After a moment or two, the vet shook his head sadly and said, "I'm so sorry, your pet has passed away."
The distressed owner wailed, "Are you sure?"
"Yes, I'm sure. The dog is dead," he replied.
"How can you be so sure", she protested. "I mean, you haven't done any testing on him or anything. He might just be in a coma or something."
The vet rolled his eyes, turned around and left the room. He returned a few moments later with a black Labrador Retriever. As the dog's owner looked on in amazement, the Labrador stood on his hind legs, put his front paws on the examination table and sniffed the dead Cocker from top to bottom. He then looked at the vet with sad eyes and shook his head.
The vet petted the Labrador Retriever, took him out of the room, and returned a few moments later with a beautiful cat. The cat jumped up on the table and also sniffed the limp Cocker from head to tail and back again. The cat sat back on its haunches, shook his head, meowed softly, jumped down and strolled out of the room.
The vet looked at the woman and said, "I'm sorry, but as I said, your dog is most definitely, 100% certifiably, dead."
Then the vet turned to his computer terminal, hit a few keys, and produced a bill, which he handed to the woman. The dog's owner, still in shock, took the bill. "$250!" she cried. "$250 just to tell me my dog is dead?!!"
The vet shrugged. "I'm sorry. If you'd taken my word for it, the bill would have been $20. But with the Lab Report and the Cat Scan, it all adds up."
luni, 13 septembrie 2010
De cati caini e nevoie ca sa schimbe un bec? :)
1. Golden Retriever: Soarele straluceste, ziua de abia a inceput, ai toata viata inainte, iar tu iti faci griji pentru o prostie de bec?
2. Border Collie: Doar unul. Apoi o sa inlocuiesc toate cablurile care nu sunt in regula.
3. Dachshund: Stii bine ca nu ajung la prostia aia de bec!
4. Rottweiler: Provoaca-ma!
5. Boxer: Cui ii pasa? Eu ma pot juca cu jucariile mele scartaitoare si pe intuneric.
6. Lab: Eu, Eu! Te roooog, lasa-ma sa schimb eu becul! Ma lasi? Ma lasi? Te roooooog, te rooooooog!
7. German Shepherd: O sa-l schimb dupa ce ii conduc pe oamenii astia la lumina, verific daca nu l-am pierdut pe vreunul si mai dau o tura sa vad daca nu cumva careva a incercat sa profite de situatie.
8. Jack Russell Terrier: O sa-l infig la loc in timp ce topai pe pereti si mobila.
9. Old English Sheep Dog: Un bec? Imi pare rau, dar nu vad niciun bec!
10. Cocker Spaniel: Ce rost are sa-l schimb? Pot sa fac pipi pe covor si daca e intuneric.
11. Greyhound/Saluki: Nu se misca. Cui ii pasa?
12. Heeler/Australian Cattle Dog: Mai intai, o sa asez becurile in cerc....
2. Border Collie: Doar unul. Apoi o sa inlocuiesc toate cablurile care nu sunt in regula.
3. Dachshund: Stii bine ca nu ajung la prostia aia de bec!
4. Rottweiler: Provoaca-ma!
5. Boxer: Cui ii pasa? Eu ma pot juca cu jucariile mele scartaitoare si pe intuneric.
6. Lab: Eu, Eu! Te roooog, lasa-ma sa schimb eu becul! Ma lasi? Ma lasi? Te roooooog, te rooooooog!
7. German Shepherd: O sa-l schimb dupa ce ii conduc pe oamenii astia la lumina, verific daca nu l-am pierdut pe vreunul si mai dau o tura sa vad daca nu cumva careva a incercat sa profite de situatie.
8. Jack Russell Terrier: O sa-l infig la loc in timp ce topai pe pereti si mobila.
9. Old English Sheep Dog: Un bec? Imi pare rau, dar nu vad niciun bec!
10. Cocker Spaniel: Ce rost are sa-l schimb? Pot sa fac pipi pe covor si daca e intuneric.
11. Greyhound/Saluki: Nu se misca. Cui ii pasa?
12. Heeler/Australian Cattle Dog: Mai intai, o sa asez becurile in cerc....
marți, 17 august 2010
Cura de slabire cu labrador
Cura incepe cu achizitionarea unui labrador si dureaza undeva intre 10 si 15 ani. Avantajul este ca se slabeste incet, in timp, cu efecte de lunga durata, deci sanatos. Devine un stil de viata, cum se spune.
Programul este acelasi in fiecare zi, cu mici variatiuni pentru a evita plictiseala.
Dimineata: 5-10 minute de joaca (exercitii de genul: aruncarea mingiei, ascunderea ei, fata-ascunselea, wrestling, etc)
5 minute de plimbare pana la parc
2-3 minute de exercitii de stretching
15-20 de minute de plimbare inapoi spre casa
Seara: 45-90 de minute de plimbare cu schimbari de ritm, pante, coborari, dar si pauze la parcuri pentru discutii cu alti stapani de caini, respectiv joaca pentru ei.
Avantajul acestui program de exercitii fata de oricare altul este ca nu te poti lasa de el nici daca ai vrea, iar consecventa, dupa cum se stie, este cheia unui regim reusit.
Daca vine vorba de timp, ca sa fac loc pentru sedinta de dimineata a insemnat sa renunt la televizor si calculator inainte si in timpul micului dejun (de cand incercam sa fac asta!), iar pentru cea de seara, cand vin de la serviciu nu ma mai tolanesc direct pe canapea la televizor cu biscuitii in fata, ci ma schimb in ceva lejer, beau putina apa, mananc un mar si am intins-o afara.
E obositor? Cu siguranta, dar tot ce e bun vine cu efort. Si cu multa satisfactie. De ambele parti...
Programul este acelasi in fiecare zi, cu mici variatiuni pentru a evita plictiseala.
Dimineata: 5-10 minute de joaca (exercitii de genul: aruncarea mingiei, ascunderea ei, fata-ascunselea, wrestling, etc)
5 minute de plimbare pana la parc
2-3 minute de exercitii de stretching
15-20 de minute de plimbare inapoi spre casa
Seara: 45-90 de minute de plimbare cu schimbari de ritm, pante, coborari, dar si pauze la parcuri pentru discutii cu alti stapani de caini, respectiv joaca pentru ei.
Avantajul acestui program de exercitii fata de oricare altul este ca nu te poti lasa de el nici daca ai vrea, iar consecventa, dupa cum se stie, este cheia unui regim reusit.
Daca vine vorba de timp, ca sa fac loc pentru sedinta de dimineata a insemnat sa renunt la televizor si calculator inainte si in timpul micului dejun (de cand incercam sa fac asta!), iar pentru cea de seara, cand vin de la serviciu nu ma mai tolanesc direct pe canapea la televizor cu biscuitii in fata, ci ma schimb in ceva lejer, beau putina apa, mananc un mar si am intins-o afara.
E obositor? Cu siguranta, dar tot ce e bun vine cu efort. Si cu multa satisfactie. De ambele parti...
Intre prejudecati si adevar despre labradori
Am impresia ca, asa cum toata lumea se pricepe la fotbal si la politica, in ceea ce priveste cainii, toata lumea se pricepe la labradori.
Inca de cand am luat-o pe Lara, am inceput sa primesc sfaturi si avertizari: "Vezi ca labradorii sunt tare pofticiosi, sa nu se ingrase!", "Daca o tii in curte, o sa distruga toate florile, asa sunt labradorii astia!", "Nu trebuia sa iei labrador, astora le place apa", "Daca o scoti la plimbare, las-o sa miroasa pe jos, e caine de vanatoare, asa fac ei", "Las-o sa se joace, astia asa sunt ei, jucausi"...
Multa vreme vorbele astea mi-au ramas cumva in subconstient si de cate ori facea ceva din registrul de mai sus, ma gandeam ca asa o fi normal.
Probabil prin firea lor labradorii se lipesc de sufletul omului si ne fac sa-i privim ca pe niste copii si sa-i tratam ca atare. Ii rasfatam, isi fac de cap si atunci spunem ca asa e natura lor. In parte, este si ceva adevar la mijloc. Sunt caini sociabili, afectuosi, mari vanatori si iubitori de apa. Depinde insa numai de noi si de modul in care stim sa ne impunem regulile sa-i facem sa se comporte normal si acceptabil pentru lumea oamenilor. Iar pentru asta, labradorii sunt intr-adevar cei mai usor de invatat. Sunt atat de doritori sa-ti faca pe plac incat sunt in stare de aproape orice. Cu o singura conditie: sa li se spuna!
Inca de cand am luat-o pe Lara, am inceput sa primesc sfaturi si avertizari: "Vezi ca labradorii sunt tare pofticiosi, sa nu se ingrase!", "Daca o tii in curte, o sa distruga toate florile, asa sunt labradorii astia!", "Nu trebuia sa iei labrador, astora le place apa", "Daca o scoti la plimbare, las-o sa miroasa pe jos, e caine de vanatoare, asa fac ei", "Las-o sa se joace, astia asa sunt ei, jucausi"...
Multa vreme vorbele astea mi-au ramas cumva in subconstient si de cate ori facea ceva din registrul de mai sus, ma gandeam ca asa o fi normal.
Probabil prin firea lor labradorii se lipesc de sufletul omului si ne fac sa-i privim ca pe niste copii si sa-i tratam ca atare. Ii rasfatam, isi fac de cap si atunci spunem ca asa e natura lor. In parte, este si ceva adevar la mijloc. Sunt caini sociabili, afectuosi, mari vanatori si iubitori de apa. Depinde insa numai de noi si de modul in care stim sa ne impunem regulile sa-i facem sa se comporte normal si acceptabil pentru lumea oamenilor. Iar pentru asta, labradorii sunt intr-adevar cei mai usor de invatat. Sunt atat de doritori sa-ti faca pe plac incat sunt in stare de aproape orice. Cu o singura conditie: sa li se spuna!
vineri, 13 august 2010
Cum facem fata caldurii?
De fiecare data cand ma plang de caldura insuportabila de-afara ma gandesc la Lara.
Imi amintesc cat de bine se simtea la -10 grade iarna, ma uit cum ii tot cade par desi a trecut de perioada de naparlire si o vad cum sta molesita toata ziua printre florile din curte, probabil acela fiind cel mai racoros loc pe care-l gaseste.
Pentru labradori, caldura este un supliciu, canicula este deja incompatibila cu sistemul lor de functionare.
Spre deosebire de mine, care-mi mai gasesc adapost la aer conditionat, ea saraca, in afara de umbra, nu are niciun refugiu.
M-am gandit la un bazin de plastic in care sa se mai balaceasca, dar si ala s-ar incalzi aproape instantaneu. O apa curgatoare sau vreo balta nu avem in apropiere, asa ca nu-i ramane decat sa se culce cu capul in vasul cu apa de baut si cu restul corpului in apa pe care o imprstie de jur-imprejur.
O foto pentru exemplificare, din vremurile cand eram mai mici si mai slabe...
La plimbare abia se taraste, se intinde dupa orice ochi de apa sau petic de iarba si daca as lasa-o putin, s-ar tolani acolo si s-ar uita cu ochi blegi la mine rugandu-ma sa mai ramanem.
Imi amintesc cat de bine se simtea la -10 grade iarna, ma uit cum ii tot cade par desi a trecut de perioada de naparlire si o vad cum sta molesita toata ziua printre florile din curte, probabil acela fiind cel mai racoros loc pe care-l gaseste.
Pentru labradori, caldura este un supliciu, canicula este deja incompatibila cu sistemul lor de functionare.
Spre deosebire de mine, care-mi mai gasesc adapost la aer conditionat, ea saraca, in afara de umbra, nu are niciun refugiu.
M-am gandit la un bazin de plastic in care sa se mai balaceasca, dar si ala s-ar incalzi aproape instantaneu. O apa curgatoare sau vreo balta nu avem in apropiere, asa ca nu-i ramane decat sa se culce cu capul in vasul cu apa de baut si cu restul corpului in apa pe care o imprstie de jur-imprejur.
O foto pentru exemplificare, din vremurile cand eram mai mici si mai slabe...
La plimbare abia se taraste, se intinde dupa orice ochi de apa sau petic de iarba si daca as lasa-o putin, s-ar tolani acolo si s-ar uita cu ochi blegi la mine rugandu-ma sa mai ramanem.
duminică, 25 iulie 2010
Si ne-am intors din vacanta
Am fost plecati prea departe incat sa o luam si pe Lara cu noi. Prin urmare, a ramas acasa, in curte, in grija parintilor nostri. Spre deosebire de anul trecut, am plecat cu inima mai usoara. Anul trecut pe vremea asta avea doar 5-6 luni si era prima data cand o lasam singura. Ma rog, nu singura, dar fara noi. Si inca atunci am lipsit 3 saptamani legate, asa ca acum 8 zile au fost o nimica toata.
Am gasit-o foarte bine, nici mai grasa (rudele noastre au tentatia extrema de a o hrani pe masura apetitului ei), nici mai slaba (a fost totusi plimbata o data pe zi, mai mult de o ora), nici mai suparata (desi la intoarcere ni s-a spus ca primele zile a plans dupa noi, la poarta), nici mai vesela (nu ca s-ar putea sa fie mai vesela decat e de obicei).
Una peste alta, cand ne-am intors, ritualul a fost acelasi ca de fiecare data. Pana am deschis poarta, a venit si ne-a mirosit prin gard, iar cand si-a dat seama cine suntem, a inceput sa dea bucuroasa din coada. Pe urma a inceput goana de la unul la altul, ca si cand nu stia la cine sa vina mai intai sau cu care dintre noi sa stea mai mult. Repriza de joaca de dupa a fost ultima eliberare de emotie si atat.
Nu ne-a intrebat ce i-am adus, nici unde am fost, nici nu ne-a povestit ce a facut ea in timpul asta, doar s-a bucurat ca ne-am intors si ca suntem impreuna.
Am gasit-o foarte bine, nici mai grasa (rudele noastre au tentatia extrema de a o hrani pe masura apetitului ei), nici mai slaba (a fost totusi plimbata o data pe zi, mai mult de o ora), nici mai suparata (desi la intoarcere ni s-a spus ca primele zile a plans dupa noi, la poarta), nici mai vesela (nu ca s-ar putea sa fie mai vesela decat e de obicei).
Una peste alta, cand ne-am intors, ritualul a fost acelasi ca de fiecare data. Pana am deschis poarta, a venit si ne-a mirosit prin gard, iar cand si-a dat seama cine suntem, a inceput sa dea bucuroasa din coada. Pe urma a inceput goana de la unul la altul, ca si cand nu stia la cine sa vina mai intai sau cu care dintre noi sa stea mai mult. Repriza de joaca de dupa a fost ultima eliberare de emotie si atat.
Nu ne-a intrebat ce i-am adus, nici unde am fost, nici nu ne-a povestit ce a facut ea in timpul asta, doar s-a bucurat ca ne-am intors si ca suntem impreuna.
joi, 1 iulie 2010
Gustarile dintre mese
La carte, la cartea veterinarului nostru, zice ca cel mai bine este sa o hranim pe Lara cu boabe, de 2 ori pe zi. Boabe de la Royal Canine sau alta marca premium, dar ideea este sa-i dam o mancare buna si in cantitatile recomandate.
Ca labradorii sunt pofticiosi si mari escroci sentimentali cand vine vorba de a obtine o "portie in plus" se stie foarte bine. Ce se stie mai putin este ca, spre deosebire de oameni, ei nu se plictisesc de mancare si nici nu poftesc la o inghetata mai mult decat la o tarta cu crema. Asta inseamna ca pot manca o saptamana intreaga acelasi tip de boabe si nu le vor refuza nici saptamana urmatoare, nici toata viata de-acum incolo.
Totusi, mai mult pentru linistea noastra sufleteasca, veterinarul ne-a dat unda verde sa-i mai dam o friptura de pui la gratar atunci cand facem unul pentru noi sau sa o mai rasfatam cu un ou fiert.
Lista de interdictii este insa mult mai lunga. Citez din memorie: oase de pui, fasole, ceapa, struguri, carne de porc, ciocolata si multe altele...
Si ne-am tinut, sa zic asa, cu dintii de aceste reguli pana cand Lara a noastra a inceput sa-si ia propriile gustari. Cu toate precautiile noastre de a nu ajunge la gunoaie, tomberoane sau alte resturi de pe strazi si din parcuri, a mancat aproape tot ce e era pe lista de "interzise" si chiar mai mult decat atat. Ba chiar le-a mancat si cu ambalaj cu tot, daca erau prea greu de scos de-acolo sau era prea grabita, iar uneori punga pe care a inghitit-o era chiar mai mare decat mancarea dinauntru.
Ca labradorii sunt pofticiosi si mari escroci sentimentali cand vine vorba de a obtine o "portie in plus" se stie foarte bine. Ce se stie mai putin este ca, spre deosebire de oameni, ei nu se plictisesc de mancare si nici nu poftesc la o inghetata mai mult decat la o tarta cu crema. Asta inseamna ca pot manca o saptamana intreaga acelasi tip de boabe si nu le vor refuza nici saptamana urmatoare, nici toata viata de-acum incolo.
Totusi, mai mult pentru linistea noastra sufleteasca, veterinarul ne-a dat unda verde sa-i mai dam o friptura de pui la gratar atunci cand facem unul pentru noi sau sa o mai rasfatam cu un ou fiert.
Lista de interdictii este insa mult mai lunga. Citez din memorie: oase de pui, fasole, ceapa, struguri, carne de porc, ciocolata si multe altele...
Si ne-am tinut, sa zic asa, cu dintii de aceste reguli pana cand Lara a noastra a inceput sa-si ia propriile gustari. Cu toate precautiile noastre de a nu ajunge la gunoaie, tomberoane sau alte resturi de pe strazi si din parcuri, a mancat aproape tot ce e era pe lista de "interzise" si chiar mai mult decat atat. Ba chiar le-a mancat si cu ambalaj cu tot, daca erau prea greu de scos de-acolo sau era prea grabita, iar uneori punga pe care a inghitit-o era chiar mai mare decat mancarea dinauntru.
duminică, 20 iunie 2010
Posesori celebri de labradori
Fostul presedinte american Bill Clinton (Buddy), fostul presedinte rus Vladimir Putin, Printul William.
Daca mai stiti si altii, va rog sa-i numiti aici...
ps: Ceausescu, Minnie Driver (Bubba), Dick Cheney (Jackson), Gwyneth Paltrow (Holden), Rupert Everett (Mo), Steve Martin (Roger)
Daca mai stiti si altii, va rog sa-i numiti aici...
ps: Ceausescu, Minnie Driver (Bubba), Dick Cheney (Jackson), Gwyneth Paltrow (Holden), Rupert Everett (Mo), Steve Martin (Roger)
Alti labradori celebri
Dorado, cainele insotitor al lui Omar Riviera, care si-a salvat stapanul din Turnurile Gemene in timpul atacurilor din 11 septembrie 2001, coborandu-l 70 de etaje in timp ce cladirea se prabusea.
Timber care a castigat medalia de Cainele insotitor al anului din partea Asociatiei Cainilor Insotitori pentru Nevazatori (UK) in anul 2005, dupa ce si-a salvat stapanul, Arthur Griffith, dintr-un accident rutier.
Jake, un labrador negru, care a ajutat la cautarea victimelor in urma atacurilor teroriste asupra Turnurilor Germene. A murit de cancer, la 12 ani, in iulie 2007.
Timber care a castigat medalia de Cainele insotitor al anului din partea Asociatiei Cainilor Insotitori pentru Nevazatori (UK) in anul 2005, dupa ce si-a salvat stapanul, Arthur Griffith, dintr-un accident rutier.
Jake, un labrador negru, care a ajutat la cautarea victimelor in urma atacurilor teroriste asupra Turnurilor Germene. A murit de cancer, la 12 ani, in iulie 2007.
vineri, 11 iunie 2010
Cine este cainele mileniului?
Da, cainele mileniului este un labrador. Pe nume Endal.
Povestea sa a inceput ca insotitor al unui fost militar ranit in razboiul din Golf, Allen Parton.
Culmea este ca Endal insusi suferea de osteocondrita, afectiune care punea sub semnul intrebarii capacitatea sa de a lucra ca insotitor. Totusi, cu ingrijirea corespunzatoare a reusit sa fie reabilitat si sa-si desfasoare activitatea in mod normal.
Allen Parton suferise leziuni majore in timpul razboiului, adica isi pierduse peste 50% din memorie, era imobilizat in scaunul cu rotile, i se spusese ca nu va mai putea vorbi niciodata, nu percepea obiectele pe care nu putea sa le vada si nu putea sa aprecieze viteza si distantele in trafic.
'Inabilitatile' stapanului sunt relevante pentru a intelege ce trebuia sa compenseze un ingrijitor canin.
Endal insa i-a facut fata admirabil si poate mai mult decat atat. Era capabil sa urmeze peste o suta de comenzi, putea alege produse de pe rafturile din supermarket, stia sa introduca un card in ATM, sa tasteze pin-ul, sa retraga cardul si sa-l bage inapoi in portofel.
De asemenea, intelegea sute de comenzi prin semne. A. Parton a povestit pentru "Able Magazine": "Daca vroiam palaria, imi atingeam capul, daca imi atingeam obrazul intelegea ca vreau aparatul de ras". In timp, Endal a invatat sa scoata totul din priza de la baie in caz ca Allen cadea si trebuia sa-l salveze.
Endal a revenit in atentia publica in 2001 cand stapanul sau in scaun cu rotile a fost lovit de un sofer neatent. Endal l-a scos pe Allen care era inconstient, l-a pus in pozitia de resuscitare, a luat telefonul mobil cazut sub masina, a luat o patura si l-a acoperit, a latrat la trecatori pentru ajutor si intr-un final s-a dus la un hotel pentru a chema ajutoare.
In afara de nenumaratele distinctii cu care a fost decorat, Endal a fost primul caine ca s-a dat in London Eye si primul caine care a stiut sa foloseasca un card la ATM.
Endal a murit pe 13 martie 2009, la 13 ani, de fapt, a fost eutanasiat deoarece starea sa de sanatate se agravase iremediabil (suferise un atac de cord si artrita avansase pana in stadiu terminal), dar a lasat un urmas de nadejde, Endal Junior sau EJ.
Ca un adevarat erou, Endal a facut subiectul unei carti aparute in Marea Britanie pe 9 februarie 2009, iar pe 1 septembrie 2009 a fost anuntata lansarea unui film despre viata sa.
Si ca dovada ca vorbim totusi despre un labrador, stapanul sau Allen Parton povestea ca Endal nu se putea abtine ca uneori sa alerge dupa cate o veverita in parc sau sa scoata hartia igienica din cosul de gunoi in asteptarea unei recompense pentru strangerea ei de pe podea...
Povestea sa a inceput ca insotitor al unui fost militar ranit in razboiul din Golf, Allen Parton.
Culmea este ca Endal insusi suferea de osteocondrita, afectiune care punea sub semnul intrebarii capacitatea sa de a lucra ca insotitor. Totusi, cu ingrijirea corespunzatoare a reusit sa fie reabilitat si sa-si desfasoare activitatea in mod normal.
Allen Parton suferise leziuni majore in timpul razboiului, adica isi pierduse peste 50% din memorie, era imobilizat in scaunul cu rotile, i se spusese ca nu va mai putea vorbi niciodata, nu percepea obiectele pe care nu putea sa le vada si nu putea sa aprecieze viteza si distantele in trafic.
'Inabilitatile' stapanului sunt relevante pentru a intelege ce trebuia sa compenseze un ingrijitor canin.
Endal insa i-a facut fata admirabil si poate mai mult decat atat. Era capabil sa urmeze peste o suta de comenzi, putea alege produse de pe rafturile din supermarket, stia sa introduca un card in ATM, sa tasteze pin-ul, sa retraga cardul si sa-l bage inapoi in portofel.
De asemenea, intelegea sute de comenzi prin semne. A. Parton a povestit pentru "Able Magazine": "Daca vroiam palaria, imi atingeam capul, daca imi atingeam obrazul intelegea ca vreau aparatul de ras". In timp, Endal a invatat sa scoata totul din priza de la baie in caz ca Allen cadea si trebuia sa-l salveze.
Endal a revenit in atentia publica in 2001 cand stapanul sau in scaun cu rotile a fost lovit de un sofer neatent. Endal l-a scos pe Allen care era inconstient, l-a pus in pozitia de resuscitare, a luat telefonul mobil cazut sub masina, a luat o patura si l-a acoperit, a latrat la trecatori pentru ajutor si intr-un final s-a dus la un hotel pentru a chema ajutoare.
In afara de nenumaratele distinctii cu care a fost decorat, Endal a fost primul caine ca s-a dat in London Eye si primul caine care a stiut sa foloseasca un card la ATM.
Endal a murit pe 13 martie 2009, la 13 ani, de fapt, a fost eutanasiat deoarece starea sa de sanatate se agravase iremediabil (suferise un atac de cord si artrita avansase pana in stadiu terminal), dar a lasat un urmas de nadejde, Endal Junior sau EJ.
Ca un adevarat erou, Endal a facut subiectul unei carti aparute in Marea Britanie pe 9 februarie 2009, iar pe 1 septembrie 2009 a fost anuntata lansarea unui film despre viata sa.
Si ca dovada ca vorbim totusi despre un labrador, stapanul sau Allen Parton povestea ca Endal nu se putea abtine ca uneori sa alerge dupa cate o veverita in parc sau sa scoata hartia igienica din cosul de gunoi in asteptarea unei recompense pentru strangerea ei de pe podea...
joi, 10 iunie 2010
Labradorul "standard"
Probabil ca si-n alte domenii, si in privinta raselor de caini favorite exista o anumita moda. Acum observ a fi vremea labradorilor sau, in general, a retrieverilor.
Este suficient sa mergi intr-un parc si sa vezi cel putin un retriever, daca nu grupuri de stapani cu labradori sau goldeni. Atunci cand se aduna deja mai multi, incep discutiile si comparatiile: al meu are parul asa, al tau e putin altfel, al meu e mai inalt, al tau e mai robust, al meu e mai galben, al tau e mai albicios si tot asa. Suna cunoscut?
Personal mi s-a intamplat sa fiu oprita pe strada de diversi posesori de caini ca s-o mangaie pe Lara si sa-i compare textura blanii cu cea a cainelui lor.
Dincolo de particularitatile fiecarui exemplar, iata totusi "standardul" dupa care se judeca labradorul in concursurile de specialitate. Am extras din nou din "The Official Book of the Labrador Retriever" de Dr. Bernard W. Ziessow.
Aspectul general
Labrador Retrieverul este un caine robust, de marime medie cu o conformatie solida, atletica si echilibrata care il ajuta sa "functioneze" ca un caine de aport la vanatoare; robustetea aceasta il ajuta sa poata alerga dupa vanat in conditii dificile si timp indelungat; temperamentul si calitatea de campion, dar si de bun companion. Trasaturile fizice si mentale il fac un aportor excelent, cu un temperament echilibrat potrivit pentru o multitudine de scopuri in afara celui de a vana.
Ca dovada, cineva imi povestea cum cainele ei a alergat 15 km in urma unui cal sau a stat 6 ore pe plaja si a inotat aproape non-stop.
In episodul urmator... caracteristicile specifice rasei
Este suficient sa mergi intr-un parc si sa vezi cel putin un retriever, daca nu grupuri de stapani cu labradori sau goldeni. Atunci cand se aduna deja mai multi, incep discutiile si comparatiile: al meu are parul asa, al tau e putin altfel, al meu e mai inalt, al tau e mai robust, al meu e mai galben, al tau e mai albicios si tot asa. Suna cunoscut?
Personal mi s-a intamplat sa fiu oprita pe strada de diversi posesori de caini ca s-o mangaie pe Lara si sa-i compare textura blanii cu cea a cainelui lor.
Dincolo de particularitatile fiecarui exemplar, iata totusi "standardul" dupa care se judeca labradorul in concursurile de specialitate. Am extras din nou din "The Official Book of the Labrador Retriever" de Dr. Bernard W. Ziessow.
Aspectul general
Labrador Retrieverul este un caine robust, de marime medie cu o conformatie solida, atletica si echilibrata care il ajuta sa "functioneze" ca un caine de aport la vanatoare; robustetea aceasta il ajuta sa poata alerga dupa vanat in conditii dificile si timp indelungat; temperamentul si calitatea de campion, dar si de bun companion. Trasaturile fizice si mentale il fac un aportor excelent, cu un temperament echilibrat potrivit pentru o multitudine de scopuri in afara celui de a vana.
Ca dovada, cineva imi povestea cum cainele ei a alergat 15 km in urma unui cal sau a stat 6 ore pe plaja si a inotat aproape non-stop.
In episodul urmator... caracteristicile specifice rasei
Recunoasterea oficiala a rasei
Labrador Retriever-ul a fost recunoscut oficial ca o rasa aparte de catre Clubul Kennel (Anglia) la data de 7 iulie 1903, cand s-a hotarat si infiintarea unor cursuri pentru labradori in cadrul Kennel Club Show. Pe 3 noiembrie 1903 labradorul a fost recunoscut definitiv ca rasa si pe 3 ianuarie 1905 au fost clasificati separat ca o varietate de retrieveri.
duminică, 6 iunie 2010
Displazia de sold la caine
Am observat ca exista un mare interes printre posesorii de labradori pentru aceasta problema medicala, asa incat am pus mana pe carte ("The Official Book of the Labrador Retriever". The Labrador Retriever Club Inc., Dr. Bernard W. Ziessow, Editor, 1995) si m-am documentat. Traducerea imi apartine, deci daca sunt ceva "scapari", la mine faceti reclamatie.
Cea mai frecventa boala genetica inregistrata la Labrador este displazia de sold. Aceasta este o boala ereditara care afecteaza membrele posterioare ale cainelui si care face capul femural sa nu se fixeze corect in acetabul (un soi de articulatie). Efectele sunt: artrita, boli articulare degenerative, miscare anormala. Paralizia membrelor poate fi interminenta sau constanta si tinde sa se accentueze cu varsta. Cainii tineri cu displazie sufera de o paralizie acuta la varsta de 6 - 12 luni. Semnele clinice se pot ameliora la suprafata la o varsta mai inaintata.
Singura modalitate sigura de diagnosticare este radiografia pelviana, combinata cu palparea.
Displazia de sold este rezultatul genetic al unui numar nedeterminat de gene (o trasatura poligenetica). Incidenta displaziei poate fi redusa prin montarea unor exemplare normale, care sa aiba, pe cat poibil, bunici si alte exemplare inrudite sanatoase. De asemenea este posibil ca exemplare normale sa produca pui cu displazie si invers.
In decembrie 1992 au fost certificate 52.828 de exemplare de labradori sanatosi.
Displazia de sold poate fi influentata intr-o oarecare masura de anumiti factori precum: dieta, exercitiu fizic sau dimensiunile puilor.
Displazia de cot
Aceasta forma de displazie se manifesta la membrele anterioare, iar cauza cea mai frecventa o reprezinta procesul coronoid radial neunit al ulnei si este de assemenea o boala genetica. Majoritatea cainilor cu aceasta forma de displazie prezinta o paralizie a membrelor anterioare, dar unii pot fi complet asimptomatici. In 1992 au fost identificati 727 de labradori cu displazie de cot.
Osteoocondrita Disecanta
Osteocondrita disecanta (OCD) este o boala a cartilagiului cauzata de o osificare endocondrala incorecta. Cartilagiul se ingroasa mai mult decat normal si sub tensiune sau presiune se fisureaza. Fisurile pot ajunge la suprafat cartilagiului ceea ce determina osteocondrita disecanta.
OCD poate sa se manifeste la nivelul umarului, a cotului sau al articulatiilor. Articulatia umarului este cea mai afectata la cainii care cresc rapid, iar masculii sunt mai frecvent afectati decat femelele.
Cresterea rapida, alimentatia (excesiva) si traumele pot contribui la declansarea bolii, mai ales ca nu exista un consens cu privire mostenirea bolii.
Cam astea ar fi cateva boli ale sistemului osos la labradori. Astept completari sau comentarii de la cei mai in tema sau cu experienta. Pana una-alta, sa speram la catei sanatosi si sa avem grija de ei!
Cea mai frecventa boala genetica inregistrata la Labrador este displazia de sold. Aceasta este o boala ereditara care afecteaza membrele posterioare ale cainelui si care face capul femural sa nu se fixeze corect in acetabul (un soi de articulatie). Efectele sunt: artrita, boli articulare degenerative, miscare anormala. Paralizia membrelor poate fi interminenta sau constanta si tinde sa se accentueze cu varsta. Cainii tineri cu displazie sufera de o paralizie acuta la varsta de 6 - 12 luni. Semnele clinice se pot ameliora la suprafata la o varsta mai inaintata.
Singura modalitate sigura de diagnosticare este radiografia pelviana, combinata cu palparea.
Displazia de sold este rezultatul genetic al unui numar nedeterminat de gene (o trasatura poligenetica). Incidenta displaziei poate fi redusa prin montarea unor exemplare normale, care sa aiba, pe cat poibil, bunici si alte exemplare inrudite sanatoase. De asemenea este posibil ca exemplare normale sa produca pui cu displazie si invers.
In decembrie 1992 au fost certificate 52.828 de exemplare de labradori sanatosi.
Displazia de sold poate fi influentata intr-o oarecare masura de anumiti factori precum: dieta, exercitiu fizic sau dimensiunile puilor.
Displazia de cot
Aceasta forma de displazie se manifesta la membrele anterioare, iar cauza cea mai frecventa o reprezinta procesul coronoid radial neunit al ulnei si este de assemenea o boala genetica. Majoritatea cainilor cu aceasta forma de displazie prezinta o paralizie a membrelor anterioare, dar unii pot fi complet asimptomatici. In 1992 au fost identificati 727 de labradori cu displazie de cot.
Osteoocondrita Disecanta
Osteocondrita disecanta (OCD) este o boala a cartilagiului cauzata de o osificare endocondrala incorecta. Cartilagiul se ingroasa mai mult decat normal si sub tensiune sau presiune se fisureaza. Fisurile pot ajunge la suprafat cartilagiului ceea ce determina osteocondrita disecanta.
OCD poate sa se manifeste la nivelul umarului, a cotului sau al articulatiilor. Articulatia umarului este cea mai afectata la cainii care cresc rapid, iar masculii sunt mai frecvent afectati decat femelele.
Cresterea rapida, alimentatia (excesiva) si traumele pot contribui la declansarea bolii, mai ales ca nu exista un consens cu privire mostenirea bolii.
Cam astea ar fi cateva boli ale sistemului osos la labradori. Astept completari sau comentarii de la cei mai in tema sau cu experienta. Pana una-alta, sa speram la catei sanatosi si sa avem grija de ei!
sâmbătă, 5 iunie 2010
Displazie de sold sau...nu?
Spuneam zilele trecute ca urma sa facem o radiografie sa vedem daca Lara a noastra are displazie de sold sau nu.
Este o investigatie obligatorie la labradori, mai ales in primul an de viata, pentru ca aceasta afectiune isi face aparitia, in general, in primele 8 luni.
Ei bine, am fost la Facultatea de Medicina Veterinara pentru radiografie. In paranteza fie spus, imediat ce au vazut ce rasa e, au stiut pentru ce am venit. In caz ca intereseaza pe cineva, costul radiografiei acolo este de 110 lei si primesti "poza" pe CD.
Toata procedura a fost extrem de simpla, mai ales pentru ca Lara a fost foarte docila, ca de obicei. Au intins-o pe spate pe masa, cu capul si picioarele imobilizate si totul a durat cateva secunde.
Rezultatul, din fericire, a fost negativ, cel putin asa ne-a spus radiologul. Veterinarul nu a apucat inca sa vada radiografia, dar oricum suntem mult mai linistiti sa stim ca totul e ok.
Este o investigatie obligatorie la labradori, mai ales in primul an de viata, pentru ca aceasta afectiune isi face aparitia, in general, in primele 8 luni.
Ei bine, am fost la Facultatea de Medicina Veterinara pentru radiografie. In paranteza fie spus, imediat ce au vazut ce rasa e, au stiut pentru ce am venit. In caz ca intereseaza pe cineva, costul radiografiei acolo este de 110 lei si primesti "poza" pe CD.
Toata procedura a fost extrem de simpla, mai ales pentru ca Lara a fost foarte docila, ca de obicei. Au intins-o pe spate pe masa, cu capul si picioarele imobilizate si totul a durat cateva secunde.
Rezultatul, din fericire, a fost negativ, cel putin asa ne-a spus radiologul. Veterinarul nu a apucat inca sa vada radiografia, dar oricum suntem mult mai linistiti sa stim ca totul e ok.
miercuri, 2 iunie 2010
Dresajul unui ghid pentru nevazatori
Dresajul unui caine ghid incepe in familia care il creste, de la nastere si pana la varsta de 12-18 luni. Apoi incepe dresajul formal la o scoala specializata. Responsabilitatea celui care-l creste este de a-l invata comenzile de baza, regulile de obedienta si de a-l obisnui cu zgomotele si activitatile unei lumi complexe.
Dresajul formal de la 4 la 10 luni incepe cu invatarea comenzilor vocale si prin gesturi pe care un nevazator le va da cainelui pentru a comunica directia de mers. Cainii sunt invatati sa opreasca la curbe, sa ocoleasca obstacolele, sa traverseze strada intr-un anumit mod, sa ignore distractiile si multe altele. Un caine ghid trebuie sa aiba in vedere inaltimea si latimea stapanului sau, atunci cand trece pe langa stalpi, oameni sau pe sub ramuri de copaci. De asemenea, sunt invatati sa incetineasca sau sa ocoleasca suprafetele denivelate sau accidentate.
Dresajul in trafic este poate cel mai dificil pentru caini. Acestia trebuie sa invete sa nu asculte comanda de a merge inainte si de a pasi pe strada, daca se apropie o masina. Pentru acest gen de "refuz inteligent" este nevoie de un caine foarte echilibrat si stapan pe sine.
Desi dresajul variaza putin de la o scoala la alta, in general, "lectiile" sunt predate pe baza de repetitie si recompensa.
Dresajul formal de la 4 la 10 luni incepe cu invatarea comenzilor vocale si prin gesturi pe care un nevazator le va da cainelui pentru a comunica directia de mers. Cainii sunt invatati sa opreasca la curbe, sa ocoleasca obstacolele, sa traverseze strada intr-un anumit mod, sa ignore distractiile si multe altele. Un caine ghid trebuie sa aiba in vedere inaltimea si latimea stapanului sau, atunci cand trece pe langa stalpi, oameni sau pe sub ramuri de copaci. De asemenea, sunt invatati sa incetineasca sau sa ocoleasca suprafetele denivelate sau accidentate.
Dresajul in trafic este poate cel mai dificil pentru caini. Acestia trebuie sa invete sa nu asculte comanda de a merge inainte si de a pasi pe strada, daca se apropie o masina. Pentru acest gen de "refuz inteligent" este nevoie de un caine foarte echilibrat si stapan pe sine.
Desi dresajul variaza putin de la o scoala la alta, in general, "lectiile" sunt predate pe baza de repetitie si recompensa.
Care sunt inceputurile cainilor utilitari....
In mod generic, de mai bine de 1000 de ani, cainii au asociati cu ideea de protectori si ghizi ai persoanelor nevazatoare, dar abia in anii Primului Razboi Mondial s-au inceput primele experimente in dresarea cainilor pentru ghidajul nevazatorilor. Intr-o lucrare privind istoria cainilor utilitari in Marea Britanie (The Guide Dogs for the Blind Association, 1992) se spune ca ideea folosirii cainilor pe post de ghid a apartinut unui medic german care ingrijea soldatii raniti in razboi. Acesta insotea un barbat nevazator pe holurile spitalului cand a fost chemat de urgenta si a lasat pacientul in paza Ciobanescului sau. A fost atat de impresionat de comportamentul cainelui incat s-a hotarat sa incerce sa un caine special pentru a avea grija de nevazatori.
In 1923, s-a deschis primul centru de dresaj pentru caini-ghid, in Potsdam, Germania, unde au fost dresati mii de caini in urmatorii 10 ani.
Afland de acest centru, Dorothy Harrison Eustis, o crescatoare de Ciobanesti Germani care din Elvetia, a scris un articol pe aceasta tema in numarul din octombrie 1927 al "Saturday Evening Post".
Morris Frank, un nevazator american, a citit articolul si i-a scris dnei Eustis: "Imi doresc un astfel de caine. Mii de nevazatori ca mine urasc sa fie dependenti de altii. Ajutati-ma si ii voi ajuta si eu." Eustis l-a rugat pe Elliott Humphrey, persoana care se ocupa de canisa ei, sa studieze problema in Germania si sa revina in Elvetia sa dreseze un caine. Odata incheiat dresajul, Morris Frank si-a primit cainele-ghid, Buddy, primul caine-ghid din America.
In 1923, s-a deschis primul centru de dresaj pentru caini-ghid, in Potsdam, Germania, unde au fost dresati mii de caini in urmatorii 10 ani.
Afland de acest centru, Dorothy Harrison Eustis, o crescatoare de Ciobanesti Germani care din Elvetia, a scris un articol pe aceasta tema in numarul din octombrie 1927 al "Saturday Evening Post".
Morris Frank, un nevazator american, a citit articolul si i-a scris dnei Eustis: "Imi doresc un astfel de caine. Mii de nevazatori ca mine urasc sa fie dependenti de altii. Ajutati-ma si ii voi ajuta si eu." Eustis l-a rugat pe Elliott Humphrey, persoana care se ocupa de canisa ei, sa studieze problema in Germania si sa revina in Elvetia sa dreseze un caine. Odata incheiat dresajul, Morris Frank si-a primit cainele-ghid, Buddy, primul caine-ghid din America.
Multa miscare, dar cata?
Televiziunile nu au facut inca anunturi care sa recomande minimum 30 de minute de miscare pe zi pentru o viata sanatoasa de caine. Stim ca labradorii sunt caini activi si trebuie sa faca exercitiu fizic mai mult poate decat alte rase, dar ce inseamna mai mult fara a fi excesiv?
Discutam aici despre caini perfect sanatosi, fara contraindicatii in acest sens. Din pacate, nici pentru ei nimeni nu da o recomandare precisa, depinde de fiecare sa evalueze nevoile propriului caine.
Exasperata la inceput de nelinistea permanenta a Larei care avea cateva luni, o luam la plimbari care pareau s-o epuizeze pe moment (probabil si din cauza caldurii din perioada verii), dar imediat ce ajungeam acasa, era din nou pusa pe joaca.
In tarc, la joaca, facea fata unui numar nelimitat de caini. Dupa o pauza de cateva secunde, cand ziceam ca a obosit si s-a predat, o lua de la capat, ca noua.
Mai interesant era ca si alti posesori de labradori sau goldeni se minunau de cata energie avea, deci, trageam eu concluzia, ai lor nu fusesera asa. Altii ma incurajau ca pana nu implineste 2-3 ani, nu se linisteste.
Deja imi puneam problema ca oricat de sportiva as fi, nu voi putea face fata unui labrador.
Acum are deja un an si 3 luni si o scot afara de 2 ori pe zi ca si pana acum, cu diferenta ca iesirea de dimineata inseamna 20-30 de minute de role, iar cea de seara dureaza intre 30 si 90 de minute, in functie de compania pe care o gasim sau nu in tarcul de caini. Plimbare inseamna mers la pas in ritm alert. Efortul acesta pare suficient pentru ca la intoarcerea acasa se tranteste pe jos cu capul in castronul cu apa.
De mentionat ca labradorii nu suporta prea bine caldura si chiar si 23-25 de grade pot fi prea multe pentru ei, mai ales daca trebuie sa faca efort sau sa stea direct in soare.
Discutam aici despre caini perfect sanatosi, fara contraindicatii in acest sens. Din pacate, nici pentru ei nimeni nu da o recomandare precisa, depinde de fiecare sa evalueze nevoile propriului caine.
Exasperata la inceput de nelinistea permanenta a Larei care avea cateva luni, o luam la plimbari care pareau s-o epuizeze pe moment (probabil si din cauza caldurii din perioada verii), dar imediat ce ajungeam acasa, era din nou pusa pe joaca.
In tarc, la joaca, facea fata unui numar nelimitat de caini. Dupa o pauza de cateva secunde, cand ziceam ca a obosit si s-a predat, o lua de la capat, ca noua.
Mai interesant era ca si alti posesori de labradori sau goldeni se minunau de cata energie avea, deci, trageam eu concluzia, ai lor nu fusesera asa. Altii ma incurajau ca pana nu implineste 2-3 ani, nu se linisteste.
Deja imi puneam problema ca oricat de sportiva as fi, nu voi putea face fata unui labrador.
Acum are deja un an si 3 luni si o scot afara de 2 ori pe zi ca si pana acum, cu diferenta ca iesirea de dimineata inseamna 20-30 de minute de role, iar cea de seara dureaza intre 30 si 90 de minute, in functie de compania pe care o gasim sau nu in tarcul de caini. Plimbare inseamna mers la pas in ritm alert. Efortul acesta pare suficient pentru ca la intoarcerea acasa se tranteste pe jos cu capul in castronul cu apa.
De mentionat ca labradorii nu suporta prea bine caldura si chiar si 23-25 de grade pot fi prea multe pentru ei, mai ales daca trebuie sa faca efort sau sa stea direct in soare.
marți, 1 iunie 2010
Ingrijirea de zi cu zi
In afara vizitelor regulate la veterinar, multe probleme de sanatate pot fi prevenite cu o ingrijire corecta acasa.
1. Hrana trebuie sa fie de buna calitate si in cantitatea indicata de medic sau pe ambalaj. Labradorii sunt extrem de mancaciosi si pofticiosi si stiu cum sa se uite in ochii tai ca sa te induplece pentru o portie in plus sau o "gustare" intre mese. Mare atentie insa! Sunt predispusi la ingrasare care, in cazul lor, are multiple complicatii.
2. Apa curata, proaspata si la discretie.
3. Miscare regulata. Sunt caini extrem de energici care trebuie sa aiba parte de mult exercitiu fizic.
4. Blana labradorului este extrem de usor de intretinut, dar trebuie periata de cel putin 2 ori pe saptamana. In perioadele de naparlire, este nevoie sa fie periati macar o data pe zi, macar si pentru confortul stapanului, daca nu pentru cel al cainelui. Periatul trebuie sa devina o rutina si chiar o ocazie de apropiere intre caine si stapan. De asemenea, este o ocazie pentru a descoperi eventuale probleme de sanatate ale cainelui.
5. Dresajul si socializarea. Labradorilor le place compania oamenilor si doresc sa fie pe placul acestora, dar trebuie sa respecte niste reguli si sa socializeze. Petreceti cat mai mult timp cu ei, mai ales pana implinesc varsta de 1 an.
Checklist pentru acasa:
1. Ochii. Pot fi verificati in timp ce va mangaiati cainele, atfel incat sa nu fie o manevra neplacuta. Ochii trebuie sa fie clari, stralucitori si fara umori. Albul ochilor nu trebuie sa fie inrosit sau decolorat.
2. Gura. Verificati o colorare anormala a gingiilor. Gingiile inflamate, inrosite sau foarte deschise la culoare ar putea indica o problema. Dintii sa nu aiba tartru si sa creasca normal.
3. Urechile. Trebuie sa fie curate si sa nu aiba un miros neplacut.
4. Nasul. Trebuie sa fie umed, dar sa nu curga.
5. Picioarele. Unghiile corect taiate, fara roseata intre gheare sau pernute crapate. Pernutele crapate pot indica o lipsa de calciu, mai ales la catele in timpul ciclului. Nu administrati insa calciu sau alte medicamente fara o prescriptie din partea veterinarului.
6. Blana. Trebuie sa fie usor lucioasa, iar piele fara iritatii, excuamari sau miros neplacut.
7. Organele genitale. Fara umflaturi sau scurgeri.
8. Mangaiati-l pe intregul corp pentru a verifica daca nu exista umflaturi sau zone sensibile ori dureroase.
De urmarit:
9. Pofta de mancare. Orice modificare a apetitului sau a consumului de apa
10. Fecalele. Scaunul trebuie sa fie normal ca si culoare si consistenta, fara sange, mucus, etc. Urmariti modificari in frecventa scaunelor sau dificultati in defecatie.
11. Urina. Incercati, pe cat posibil, sa vedeti culoarea urinei pentru a va asigura ca nu contine sange sau are o culoare inchisa. De asemenea urmariti modificari in frecventa de urinare.
12. Mersul.
13. Starea de spirit.
1. Hrana trebuie sa fie de buna calitate si in cantitatea indicata de medic sau pe ambalaj. Labradorii sunt extrem de mancaciosi si pofticiosi si stiu cum sa se uite in ochii tai ca sa te induplece pentru o portie in plus sau o "gustare" intre mese. Mare atentie insa! Sunt predispusi la ingrasare care, in cazul lor, are multiple complicatii.
2. Apa curata, proaspata si la discretie.
3. Miscare regulata. Sunt caini extrem de energici care trebuie sa aiba parte de mult exercitiu fizic.
4. Blana labradorului este extrem de usor de intretinut, dar trebuie periata de cel putin 2 ori pe saptamana. In perioadele de naparlire, este nevoie sa fie periati macar o data pe zi, macar si pentru confortul stapanului, daca nu pentru cel al cainelui. Periatul trebuie sa devina o rutina si chiar o ocazie de apropiere intre caine si stapan. De asemenea, este o ocazie pentru a descoperi eventuale probleme de sanatate ale cainelui.
5. Dresajul si socializarea. Labradorilor le place compania oamenilor si doresc sa fie pe placul acestora, dar trebuie sa respecte niste reguli si sa socializeze. Petreceti cat mai mult timp cu ei, mai ales pana implinesc varsta de 1 an.
Checklist pentru acasa:
1. Ochii. Pot fi verificati in timp ce va mangaiati cainele, atfel incat sa nu fie o manevra neplacuta. Ochii trebuie sa fie clari, stralucitori si fara umori. Albul ochilor nu trebuie sa fie inrosit sau decolorat.
2. Gura. Verificati o colorare anormala a gingiilor. Gingiile inflamate, inrosite sau foarte deschise la culoare ar putea indica o problema. Dintii sa nu aiba tartru si sa creasca normal.
3. Urechile. Trebuie sa fie curate si sa nu aiba un miros neplacut.
4. Nasul. Trebuie sa fie umed, dar sa nu curga.
5. Picioarele. Unghiile corect taiate, fara roseata intre gheare sau pernute crapate. Pernutele crapate pot indica o lipsa de calciu, mai ales la catele in timpul ciclului. Nu administrati insa calciu sau alte medicamente fara o prescriptie din partea veterinarului.
6. Blana. Trebuie sa fie usor lucioasa, iar piele fara iritatii, excuamari sau miros neplacut.
7. Organele genitale. Fara umflaturi sau scurgeri.
8. Mangaiati-l pe intregul corp pentru a verifica daca nu exista umflaturi sau zone sensibile ori dureroase.
De urmarit:
9. Pofta de mancare. Orice modificare a apetitului sau a consumului de apa
10. Fecalele. Scaunul trebuie sa fie normal ca si culoare si consistenta, fara sange, mucus, etc. Urmariti modificari in frecventa scaunelor sau dificultati in defecatie.
11. Urina. Incercati, pe cat posibil, sa vedeti culoarea urinei pentru a va asigura ca nu contine sange sau are o culoare inchisa. De asemenea urmariti modificari in frecventa de urinare.
12. Mersul.
13. Starea de spirit.
Copil la pamant! Fesul jos!
"Copil la pamant! Fesul jos!" par sa fie comenzile care se declanseaza in capul Larei si pe care le asculta fara exceptie in prezenta copiilor de 1-2 ani.
Micutii de statura ei, care se alearga de colo-colo si vorbesc parca pe aceeasi limba cu ea, o atrag ca un magnet. Isi ciuleste urechile, se pune in pozitie de joaca si isi declanseaza "atacul". Alearga bucuroasa, se ridica in doua picioare si se sprijina pe umerii celui mic, care neputand sa faca fata greutatii ei, se prabuseste inevitabil la pamant. Daca are cumva un fes pe cap, ei bine... nu-l mai are! Asa incepe cursa recuperarii "trofeului", in plansetele victimei si vociferarile noastre si ale parintilor.
A avut pana acum vreo 3-4 actiuni de acest fel care din fericire, nu s-au soldat cu accidentari, dar este clar ca, desi ii plac copii si nu i-ar rani voit, joaca asta trebuie mereu supravegheata, iar cainele trebuie mereu corectat.
Labradorii sunt extrem de jucausi si cu "lipici" la copii, dar sunt totusi niste caini, iar regulile jocului le stabilim noi.
Micutii de statura ei, care se alearga de colo-colo si vorbesc parca pe aceeasi limba cu ea, o atrag ca un magnet. Isi ciuleste urechile, se pune in pozitie de joaca si isi declanseaza "atacul". Alearga bucuroasa, se ridica in doua picioare si se sprijina pe umerii celui mic, care neputand sa faca fata greutatii ei, se prabuseste inevitabil la pamant. Daca are cumva un fes pe cap, ei bine... nu-l mai are! Asa incepe cursa recuperarii "trofeului", in plansetele victimei si vociferarile noastre si ale parintilor.
A avut pana acum vreo 3-4 actiuni de acest fel care din fericire, nu s-au soldat cu accidentari, dar este clar ca, desi ii plac copii si nu i-ar rani voit, joaca asta trebuie mereu supravegheata, iar cainele trebuie mereu corectat.
Labradorii sunt extrem de jucausi si cu "lipici" la copii, dar sunt totusi niste caini, iar regulile jocului le stabilim noi.
Complicatii neasteptate ale displaziei de sold
Displazia de sold este o afectiune specifica labradorului. Este o boala serioasa, operabila, dar cu riscurile implicite ale unei interventii chirurgicale. In afara de aceste riscuri, am aflat si de alte complicatii.
Lara a intrat pentru a doua oara in calduri si pentru ca orice plimbare se transforma intr-un convoi de caini, ne-am pus mai serios problema de a o steriliza. Veterinarul insa ne-a sfatuit sa nu o supunem unei astfel de operatii pentru ca o suspecteaza de displazie si asta i-ar agrava starea. Ma asteptam sa spuna ca e bine sa o lasam sa faca macar o data pui si abia pe urma sa o sterilizam, dar la acest motiv nu ma asteptam.
Pe de alta parte, nici pui nu ar fi indicat sa o lasam sa faca din acelasi motiv.
Solutia este deci sa ne obisnuim cu ideea si sa acceptam inconvenientul de a atrage toti masculii din cartier de doua ori pe an.
Cat despre displazie, deocamdata ii dam un fel de atrostop uman (Aplazyl) si urmeaza sa ii facem o radiografie sa vedem daca se confirma sau nu. Sper sa fie totul in regula, altfel nu-mi inchipui cum voi putea sa-i limitez efortul, in conditiile in care ea este o bomba de energie.
De asemenea, in cazul necesitatii unei operatii, veterinarul ne-a sugerat sa nu o operam in Romania pentru ca experientele de aici nu au fost dintre cele mai fericite. Sa fie oare atat de rau...?
Lara a intrat pentru a doua oara in calduri si pentru ca orice plimbare se transforma intr-un convoi de caini, ne-am pus mai serios problema de a o steriliza. Veterinarul insa ne-a sfatuit sa nu o supunem unei astfel de operatii pentru ca o suspecteaza de displazie si asta i-ar agrava starea. Ma asteptam sa spuna ca e bine sa o lasam sa faca macar o data pui si abia pe urma sa o sterilizam, dar la acest motiv nu ma asteptam.
Pe de alta parte, nici pui nu ar fi indicat sa o lasam sa faca din acelasi motiv.
Solutia este deci sa ne obisnuim cu ideea si sa acceptam inconvenientul de a atrage toti masculii din cartier de doua ori pe an.
Cat despre displazie, deocamdata ii dam un fel de atrostop uman (Aplazyl) si urmeaza sa ii facem o radiografie sa vedem daca se confirma sau nu. Sper sa fie totul in regula, altfel nu-mi inchipui cum voi putea sa-i limitez efortul, in conditiile in care ea este o bomba de energie.
De asemenea, in cazul necesitatii unei operatii, veterinarul ne-a sugerat sa nu o operam in Romania pentru ca experientele de aici nu au fost dintre cele mai fericite. Sa fie oare atat de rau...?
vineri, 28 mai 2010
La doctor
Va voi povesti aici despre vizitele noastre la doctor: pentru vaccinurile obligatorii, pentru probleme accidentale, dar mai ales pentru cele specifice rasei.
Voi incerca sa va dau si cateva detalii documentate, fie direct de la veterinar, fie din cartile de specialitate si nu voi uita nici amanuntele "picante" care fac din vizita la doctor un adevarat eveniment.
Voi incerca sa va dau si cateva detalii documentate, fie direct de la veterinar, fie din cartile de specialitate si nu voi uita nici amanuntele "picante" care fac din vizita la doctor un adevarat eveniment.
La balta
Se stie ca labradorii sunt buni inotatori si mari iubitori de apa, dar cand "apa" inseamna orice baltoaca plina de noroi, atunci avem o problema...
Poate stiti Parcul Izvor din Bucuresti. Iarna asta a fost paradisul celor cu caini care au profitat de lipsa altor plimbareti si si-au putut lasa cainii liberi. Printre ei, si eu cu Lara. A batatorit nametii la -12 grade cu mare voiosie si s-a bucurat de plimbarile in libertate pana s-au topit. Dupa aceea au aparut baltoacele si noroiul. Bine, erau doar cateva prin iarba si nu erau vizibile de pe alee, dar detectorul ei functiona perfect. O vedeam ca o zbugheste din senin de langa mine si incepe sa se tavaleasca prin iarba, ma gandeam eu. Numai ca de-acolo iesea un caine bicolor: auriu pe spate si tuciuriu pe burta. Evident ca reactia mea intarziata nu mai avea niciun efect sau poate avea. Incercand parca sa ma imbuneze, se stergea tarsaindu-se pe burta prin iarba uda. Rezultatul final: un caine ud leoarca, putind ca atare si mizerabil pana la piele.
Am inceput apoi sa o corectez si sa n-o mai las sa faca asta din motive evidente, dar recunosc ca am un oarecare regret ca ii interzic o placere ce aproape i se citeste pe fata.
Poate stiti Parcul Izvor din Bucuresti. Iarna asta a fost paradisul celor cu caini care au profitat de lipsa altor plimbareti si si-au putut lasa cainii liberi. Printre ei, si eu cu Lara. A batatorit nametii la -12 grade cu mare voiosie si s-a bucurat de plimbarile in libertate pana s-au topit. Dupa aceea au aparut baltoacele si noroiul. Bine, erau doar cateva prin iarba si nu erau vizibile de pe alee, dar detectorul ei functiona perfect. O vedeam ca o zbugheste din senin de langa mine si incepe sa se tavaleasca prin iarba, ma gandeam eu. Numai ca de-acolo iesea un caine bicolor: auriu pe spate si tuciuriu pe burta. Evident ca reactia mea intarziata nu mai avea niciun efect sau poate avea. Incercand parca sa ma imbuneze, se stergea tarsaindu-se pe burta prin iarba uda. Rezultatul final: un caine ud leoarca, putind ca atare si mizerabil pana la piele.
Am inceput apoi sa o corectez si sa n-o mai las sa faca asta din motive evidente, dar recunosc ca am un oarecare regret ca ii interzic o placere ce aproape i se citeste pe fata.
Cum sa alegem un labrador
Am povestit intr-o postare de mai demult de ce am ales un labrador si care erau asteptarile mele de la un astfel de catel. Ei bine, a trecut mai bine de 1 an de cand o am pe Lara si pot sa fac acum un bilant.
Ma asteptam la un caine energic, dar Lara mea dadea gata 10 catei pana se satura de joaca. Ma asteptam la un caine afectuos, dar Lara este un aspirator de mangaieri de la oricine. Ma asteptam la un caine care iubeste copii, iar Lara "imbratiseaza" orice prichindel pe masura ei si la o adica il ajuta sa-si dea jos fesul din cap sau manusile din maini, cu sau fara voia lui...
In acelasi timp, este un caine total lipsit de agresivitate. Nu musca si nu maraie, nu latra la nimeni decat cu intentia de a-ti atrage atentia si de a se juca. Singurele care reusesc s-o scoata din minti sunt pisicile, dar asta pentru ca ii ignora complet dorinta de joaca, desi sunt destul de rapide si agile ca sa se potriveasca stilului ei.
Este un catel adorabil si atrage simpatia si zambetele tuturor, deci la sociabilitate castiga maximum de puncte.
Trebuie insa sa creez o rubrica noua in "formularul meu de evaluare" si anume: nazbatiile. Aici este rost de povesti si postari noi...
Ma asteptam la un caine energic, dar Lara mea dadea gata 10 catei pana se satura de joaca. Ma asteptam la un caine afectuos, dar Lara este un aspirator de mangaieri de la oricine. Ma asteptam la un caine care iubeste copii, iar Lara "imbratiseaza" orice prichindel pe masura ei si la o adica il ajuta sa-si dea jos fesul din cap sau manusile din maini, cu sau fara voia lui...
In acelasi timp, este un caine total lipsit de agresivitate. Nu musca si nu maraie, nu latra la nimeni decat cu intentia de a-ti atrage atentia si de a se juca. Singurele care reusesc s-o scoata din minti sunt pisicile, dar asta pentru ca ii ignora complet dorinta de joaca, desi sunt destul de rapide si agile ca sa se potriveasca stilului ei.
Este un catel adorabil si atrage simpatia si zambetele tuturor, deci la sociabilitate castiga maximum de puncte.
Trebuie insa sa creez o rubrica noua in "formularul meu de evaluare" si anume: nazbatiile. Aici este rost de povesti si postari noi...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
