In mod generic, de mai bine de 1000 de ani, cainii au asociati cu ideea de protectori si ghizi ai persoanelor nevazatoare, dar abia in anii Primului Razboi Mondial s-au inceput primele experimente in dresarea cainilor pentru ghidajul nevazatorilor. Intr-o lucrare privind istoria cainilor utilitari in Marea Britanie (The Guide Dogs for the Blind Association, 1992) se spune ca ideea folosirii cainilor pe post de ghid a apartinut unui medic german care ingrijea soldatii raniti in razboi. Acesta insotea un barbat nevazator pe holurile spitalului cand a fost chemat de urgenta si a lasat pacientul in paza Ciobanescului sau. A fost atat de impresionat de comportamentul cainelui incat s-a hotarat sa incerce sa un caine special pentru a avea grija de nevazatori.
In 1923, s-a deschis primul centru de dresaj pentru caini-ghid, in Potsdam, Germania, unde au fost dresati mii de caini in urmatorii 10 ani.
Afland de acest centru, Dorothy Harrison Eustis, o crescatoare de Ciobanesti Germani care din Elvetia, a scris un articol pe aceasta tema in numarul din octombrie 1927 al "Saturday Evening Post".
Morris Frank, un nevazator american, a citit articolul si i-a scris dnei Eustis: "Imi doresc un astfel de caine. Mii de nevazatori ca mine urasc sa fie dependenti de altii. Ajutati-ma si ii voi ajuta si eu." Eustis l-a rugat pe Elliott Humphrey, persoana care se ocupa de canisa ei, sa studieze problema in Germania si sa revina in Elvetia sa dreseze un caine. Odata incheiat dresajul, Morris Frank si-a primit cainele-ghid, Buddy, primul caine-ghid din America.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu