Anul trecut cam pe vremea asta, m-am amuzat teribil cand am vazut un golden retriever taiand-o la sanatoasa dupa un porumbel, fiind in parc cu stapana lui.
A fost haios ca, desi ea se straduia sa-i capteze atentia cu ceva, cainele a ochit niste pasari libere si dus a fost, dincolo de parc, pe niste stradute, pana nu s-a mai vazut. Nu am stat sa vad urmarea, cert este ca femeia a luat-o la fuga strigand dupa caine si nu am vazut pana unde s-a dus (probabil undeva departe).
Ma gandeam cat de puternic este instinctul lor de vanatoare si pana la urma, cat de periculos poate fi. In clipa in care isi ochesc prada, nu mai aud si nu mai vad nimic altceva...
Din pacate, si Lara face la fel. Este unul dintre motivele pentru care nu o pot lasa libera oriunde si in acelasi timp, daca este in lesa, ma smuceste cu totul cand i se pune pata pe vreun grup de ciori sau porumbei.
Renunta repede cand isi da seama ca nu are sanse sa ii prinda, dar cu toate astea, nu inceteaza sa incerce.
Isi ciuleste urechile, se incordeaza toata, merge taras ca o pisica si cand este aproape de tinta, o zbugheste scurt. De cele mai multe ori reuseste numai sa le sperie si sa le imprastie, dar am impresia ca este foarte multumita chiar si-asa, pentru ca se intoarce satisfacuta la mine ca si cand ar zice: 'le-am aratat eu...'