Din pacate, acesta nu este numai un articol informativ, este o relatare din experienta proprie. Sper sa va fie de folos, adica sa fiti avertizati, informati si atenti.
De multe ori, diversi binevoitori m-au atentionat prin parcuri sau in tarcurile pentru caini sa am grija la ce mananca Lara de pe jos, pentru ca ai lor catei s-au otravit cu insecticide sau alte substante dispersate prin dragul nostru oras impotriva diverselor oratanii invadatoare.
Recunosc ca de cele mai multe ori luam aceste avertismente oarecum in ras sau ca un pretext din partea respectivelor persoane pentru a deschide o discutie sau, pur si simplu, pentru a se plange de problemele lor.
Asta pana cand...fatalitate... nenorocirea a venit si-n curtea noastra sau, mai bine zis, intr-un parculet miniscul de peste drum de blocul nostru, unde nu prea calca nici oameni, nici caini si care, de regula, are poarta inchisa cu un lant. Mergeam acolo frecvent cu Lara tocmai din acest motiv.
De data aceasta, la un moment dat, Lara dispare din raza mea vizuala pentru mai multa vreme si cand m-am dus sa vad ce face, era cu capul indesat intr-un sac de hartie din care hapaia niste "delicatese". Pe sac scria mare OTRAVA contra sobolanilor. Nu stiu cat o fi mancat, dar doua bucati am vazut-o numai eu inghitind.
Fugi de urgenta cu ea la veterinar, care zice ca nu are ce sa-i faca, doar imi recomanda sa ii dau sa manance 4-5 albusuri de ou crude si sa bea saramura concentrata pentru a o face sa vomite si deci, sa elimine otrava. Important ca tratamentul asta sa-i fie administrat in maxim o ora de la ingerarea substantei, pentru ca altfel otrava incepe sa fie digerata si deci, absorbita in organism. Am facut intocmai.
A mancat albusurile fara probleme, la saramura a facut ceva nazuri si a trebuit sa i-o bag pe gat cu o seringa de plastic, dar pana la urma a vomitat si se pare ca a trecut prin aceasta experienta fara urmari negative.
Uimitor este ca a fost in permanenta vesela si energica asa cum este intotdeauna, a avut pofta de mancare tot timpul, deci nimic deosebit, in afara de sperietura noastra groaznica.
A fost suficienta aceasta sperietura pentru a hotari, in sfarsit, sa nu o mai lasam niciodata libera fara botnita. Poate este o masura drastica, dar este pentru binele ei (si al nostru).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu