Fostul presedinte american Bill Clinton (Buddy), fostul presedinte rus Vladimir Putin, Printul William.
Daca mai stiti si altii, va rog sa-i numiti aici...
ps: Ceausescu, Minnie Driver (Bubba), Dick Cheney (Jackson), Gwyneth Paltrow (Holden), Rupert Everett (Mo), Steve Martin (Roger)
duminică, 20 iunie 2010
Alti labradori celebri
Dorado, cainele insotitor al lui Omar Riviera, care si-a salvat stapanul din Turnurile Gemene in timpul atacurilor din 11 septembrie 2001, coborandu-l 70 de etaje in timp ce cladirea se prabusea.
Timber care a castigat medalia de Cainele insotitor al anului din partea Asociatiei Cainilor Insotitori pentru Nevazatori (UK) in anul 2005, dupa ce si-a salvat stapanul, Arthur Griffith, dintr-un accident rutier.
Jake, un labrador negru, care a ajutat la cautarea victimelor in urma atacurilor teroriste asupra Turnurilor Germene. A murit de cancer, la 12 ani, in iulie 2007.
Timber care a castigat medalia de Cainele insotitor al anului din partea Asociatiei Cainilor Insotitori pentru Nevazatori (UK) in anul 2005, dupa ce si-a salvat stapanul, Arthur Griffith, dintr-un accident rutier.
Jake, un labrador negru, care a ajutat la cautarea victimelor in urma atacurilor teroriste asupra Turnurilor Germene. A murit de cancer, la 12 ani, in iulie 2007.
vineri, 11 iunie 2010
Cine este cainele mileniului?
Da, cainele mileniului este un labrador. Pe nume Endal.
Povestea sa a inceput ca insotitor al unui fost militar ranit in razboiul din Golf, Allen Parton.
Culmea este ca Endal insusi suferea de osteocondrita, afectiune care punea sub semnul intrebarii capacitatea sa de a lucra ca insotitor. Totusi, cu ingrijirea corespunzatoare a reusit sa fie reabilitat si sa-si desfasoare activitatea in mod normal.
Allen Parton suferise leziuni majore in timpul razboiului, adica isi pierduse peste 50% din memorie, era imobilizat in scaunul cu rotile, i se spusese ca nu va mai putea vorbi niciodata, nu percepea obiectele pe care nu putea sa le vada si nu putea sa aprecieze viteza si distantele in trafic.
'Inabilitatile' stapanului sunt relevante pentru a intelege ce trebuia sa compenseze un ingrijitor canin.
Endal insa i-a facut fata admirabil si poate mai mult decat atat. Era capabil sa urmeze peste o suta de comenzi, putea alege produse de pe rafturile din supermarket, stia sa introduca un card in ATM, sa tasteze pin-ul, sa retraga cardul si sa-l bage inapoi in portofel.
De asemenea, intelegea sute de comenzi prin semne. A. Parton a povestit pentru "Able Magazine": "Daca vroiam palaria, imi atingeam capul, daca imi atingeam obrazul intelegea ca vreau aparatul de ras". In timp, Endal a invatat sa scoata totul din priza de la baie in caz ca Allen cadea si trebuia sa-l salveze.
Endal a revenit in atentia publica in 2001 cand stapanul sau in scaun cu rotile a fost lovit de un sofer neatent. Endal l-a scos pe Allen care era inconstient, l-a pus in pozitia de resuscitare, a luat telefonul mobil cazut sub masina, a luat o patura si l-a acoperit, a latrat la trecatori pentru ajutor si intr-un final s-a dus la un hotel pentru a chema ajutoare.
In afara de nenumaratele distinctii cu care a fost decorat, Endal a fost primul caine ca s-a dat in London Eye si primul caine care a stiut sa foloseasca un card la ATM.
Endal a murit pe 13 martie 2009, la 13 ani, de fapt, a fost eutanasiat deoarece starea sa de sanatate se agravase iremediabil (suferise un atac de cord si artrita avansase pana in stadiu terminal), dar a lasat un urmas de nadejde, Endal Junior sau EJ.
Ca un adevarat erou, Endal a facut subiectul unei carti aparute in Marea Britanie pe 9 februarie 2009, iar pe 1 septembrie 2009 a fost anuntata lansarea unui film despre viata sa.
Si ca dovada ca vorbim totusi despre un labrador, stapanul sau Allen Parton povestea ca Endal nu se putea abtine ca uneori sa alerge dupa cate o veverita in parc sau sa scoata hartia igienica din cosul de gunoi in asteptarea unei recompense pentru strangerea ei de pe podea...
Povestea sa a inceput ca insotitor al unui fost militar ranit in razboiul din Golf, Allen Parton.
Culmea este ca Endal insusi suferea de osteocondrita, afectiune care punea sub semnul intrebarii capacitatea sa de a lucra ca insotitor. Totusi, cu ingrijirea corespunzatoare a reusit sa fie reabilitat si sa-si desfasoare activitatea in mod normal.
Allen Parton suferise leziuni majore in timpul razboiului, adica isi pierduse peste 50% din memorie, era imobilizat in scaunul cu rotile, i se spusese ca nu va mai putea vorbi niciodata, nu percepea obiectele pe care nu putea sa le vada si nu putea sa aprecieze viteza si distantele in trafic.
'Inabilitatile' stapanului sunt relevante pentru a intelege ce trebuia sa compenseze un ingrijitor canin.
Endal insa i-a facut fata admirabil si poate mai mult decat atat. Era capabil sa urmeze peste o suta de comenzi, putea alege produse de pe rafturile din supermarket, stia sa introduca un card in ATM, sa tasteze pin-ul, sa retraga cardul si sa-l bage inapoi in portofel.
De asemenea, intelegea sute de comenzi prin semne. A. Parton a povestit pentru "Able Magazine": "Daca vroiam palaria, imi atingeam capul, daca imi atingeam obrazul intelegea ca vreau aparatul de ras". In timp, Endal a invatat sa scoata totul din priza de la baie in caz ca Allen cadea si trebuia sa-l salveze.
Endal a revenit in atentia publica in 2001 cand stapanul sau in scaun cu rotile a fost lovit de un sofer neatent. Endal l-a scos pe Allen care era inconstient, l-a pus in pozitia de resuscitare, a luat telefonul mobil cazut sub masina, a luat o patura si l-a acoperit, a latrat la trecatori pentru ajutor si intr-un final s-a dus la un hotel pentru a chema ajutoare.
In afara de nenumaratele distinctii cu care a fost decorat, Endal a fost primul caine ca s-a dat in London Eye si primul caine care a stiut sa foloseasca un card la ATM.
Endal a murit pe 13 martie 2009, la 13 ani, de fapt, a fost eutanasiat deoarece starea sa de sanatate se agravase iremediabil (suferise un atac de cord si artrita avansase pana in stadiu terminal), dar a lasat un urmas de nadejde, Endal Junior sau EJ.
Ca un adevarat erou, Endal a facut subiectul unei carti aparute in Marea Britanie pe 9 februarie 2009, iar pe 1 septembrie 2009 a fost anuntata lansarea unui film despre viata sa.
Si ca dovada ca vorbim totusi despre un labrador, stapanul sau Allen Parton povestea ca Endal nu se putea abtine ca uneori sa alerge dupa cate o veverita in parc sau sa scoata hartia igienica din cosul de gunoi in asteptarea unei recompense pentru strangerea ei de pe podea...
joi, 10 iunie 2010
Labradorul "standard"
Probabil ca si-n alte domenii, si in privinta raselor de caini favorite exista o anumita moda. Acum observ a fi vremea labradorilor sau, in general, a retrieverilor.
Este suficient sa mergi intr-un parc si sa vezi cel putin un retriever, daca nu grupuri de stapani cu labradori sau goldeni. Atunci cand se aduna deja mai multi, incep discutiile si comparatiile: al meu are parul asa, al tau e putin altfel, al meu e mai inalt, al tau e mai robust, al meu e mai galben, al tau e mai albicios si tot asa. Suna cunoscut?
Personal mi s-a intamplat sa fiu oprita pe strada de diversi posesori de caini ca s-o mangaie pe Lara si sa-i compare textura blanii cu cea a cainelui lor.
Dincolo de particularitatile fiecarui exemplar, iata totusi "standardul" dupa care se judeca labradorul in concursurile de specialitate. Am extras din nou din "The Official Book of the Labrador Retriever" de Dr. Bernard W. Ziessow.
Aspectul general
Labrador Retrieverul este un caine robust, de marime medie cu o conformatie solida, atletica si echilibrata care il ajuta sa "functioneze" ca un caine de aport la vanatoare; robustetea aceasta il ajuta sa poata alerga dupa vanat in conditii dificile si timp indelungat; temperamentul si calitatea de campion, dar si de bun companion. Trasaturile fizice si mentale il fac un aportor excelent, cu un temperament echilibrat potrivit pentru o multitudine de scopuri in afara celui de a vana.
Ca dovada, cineva imi povestea cum cainele ei a alergat 15 km in urma unui cal sau a stat 6 ore pe plaja si a inotat aproape non-stop.
In episodul urmator... caracteristicile specifice rasei
Este suficient sa mergi intr-un parc si sa vezi cel putin un retriever, daca nu grupuri de stapani cu labradori sau goldeni. Atunci cand se aduna deja mai multi, incep discutiile si comparatiile: al meu are parul asa, al tau e putin altfel, al meu e mai inalt, al tau e mai robust, al meu e mai galben, al tau e mai albicios si tot asa. Suna cunoscut?
Personal mi s-a intamplat sa fiu oprita pe strada de diversi posesori de caini ca s-o mangaie pe Lara si sa-i compare textura blanii cu cea a cainelui lor.
Dincolo de particularitatile fiecarui exemplar, iata totusi "standardul" dupa care se judeca labradorul in concursurile de specialitate. Am extras din nou din "The Official Book of the Labrador Retriever" de Dr. Bernard W. Ziessow.
Aspectul general
Labrador Retrieverul este un caine robust, de marime medie cu o conformatie solida, atletica si echilibrata care il ajuta sa "functioneze" ca un caine de aport la vanatoare; robustetea aceasta il ajuta sa poata alerga dupa vanat in conditii dificile si timp indelungat; temperamentul si calitatea de campion, dar si de bun companion. Trasaturile fizice si mentale il fac un aportor excelent, cu un temperament echilibrat potrivit pentru o multitudine de scopuri in afara celui de a vana.
Ca dovada, cineva imi povestea cum cainele ei a alergat 15 km in urma unui cal sau a stat 6 ore pe plaja si a inotat aproape non-stop.
In episodul urmator... caracteristicile specifice rasei
Recunoasterea oficiala a rasei
Labrador Retriever-ul a fost recunoscut oficial ca o rasa aparte de catre Clubul Kennel (Anglia) la data de 7 iulie 1903, cand s-a hotarat si infiintarea unor cursuri pentru labradori in cadrul Kennel Club Show. Pe 3 noiembrie 1903 labradorul a fost recunoscut definitiv ca rasa si pe 3 ianuarie 1905 au fost clasificati separat ca o varietate de retrieveri.
duminică, 6 iunie 2010
Displazia de sold la caine
Am observat ca exista un mare interes printre posesorii de labradori pentru aceasta problema medicala, asa incat am pus mana pe carte ("The Official Book of the Labrador Retriever". The Labrador Retriever Club Inc., Dr. Bernard W. Ziessow, Editor, 1995) si m-am documentat. Traducerea imi apartine, deci daca sunt ceva "scapari", la mine faceti reclamatie.
Cea mai frecventa boala genetica inregistrata la Labrador este displazia de sold. Aceasta este o boala ereditara care afecteaza membrele posterioare ale cainelui si care face capul femural sa nu se fixeze corect in acetabul (un soi de articulatie). Efectele sunt: artrita, boli articulare degenerative, miscare anormala. Paralizia membrelor poate fi interminenta sau constanta si tinde sa se accentueze cu varsta. Cainii tineri cu displazie sufera de o paralizie acuta la varsta de 6 - 12 luni. Semnele clinice se pot ameliora la suprafata la o varsta mai inaintata.
Singura modalitate sigura de diagnosticare este radiografia pelviana, combinata cu palparea.
Displazia de sold este rezultatul genetic al unui numar nedeterminat de gene (o trasatura poligenetica). Incidenta displaziei poate fi redusa prin montarea unor exemplare normale, care sa aiba, pe cat poibil, bunici si alte exemplare inrudite sanatoase. De asemenea este posibil ca exemplare normale sa produca pui cu displazie si invers.
In decembrie 1992 au fost certificate 52.828 de exemplare de labradori sanatosi.
Displazia de sold poate fi influentata intr-o oarecare masura de anumiti factori precum: dieta, exercitiu fizic sau dimensiunile puilor.
Displazia de cot
Aceasta forma de displazie se manifesta la membrele anterioare, iar cauza cea mai frecventa o reprezinta procesul coronoid radial neunit al ulnei si este de assemenea o boala genetica. Majoritatea cainilor cu aceasta forma de displazie prezinta o paralizie a membrelor anterioare, dar unii pot fi complet asimptomatici. In 1992 au fost identificati 727 de labradori cu displazie de cot.
Osteoocondrita Disecanta
Osteocondrita disecanta (OCD) este o boala a cartilagiului cauzata de o osificare endocondrala incorecta. Cartilagiul se ingroasa mai mult decat normal si sub tensiune sau presiune se fisureaza. Fisurile pot ajunge la suprafat cartilagiului ceea ce determina osteocondrita disecanta.
OCD poate sa se manifeste la nivelul umarului, a cotului sau al articulatiilor. Articulatia umarului este cea mai afectata la cainii care cresc rapid, iar masculii sunt mai frecvent afectati decat femelele.
Cresterea rapida, alimentatia (excesiva) si traumele pot contribui la declansarea bolii, mai ales ca nu exista un consens cu privire mostenirea bolii.
Cam astea ar fi cateva boli ale sistemului osos la labradori. Astept completari sau comentarii de la cei mai in tema sau cu experienta. Pana una-alta, sa speram la catei sanatosi si sa avem grija de ei!
Cea mai frecventa boala genetica inregistrata la Labrador este displazia de sold. Aceasta este o boala ereditara care afecteaza membrele posterioare ale cainelui si care face capul femural sa nu se fixeze corect in acetabul (un soi de articulatie). Efectele sunt: artrita, boli articulare degenerative, miscare anormala. Paralizia membrelor poate fi interminenta sau constanta si tinde sa se accentueze cu varsta. Cainii tineri cu displazie sufera de o paralizie acuta la varsta de 6 - 12 luni. Semnele clinice se pot ameliora la suprafata la o varsta mai inaintata.
Singura modalitate sigura de diagnosticare este radiografia pelviana, combinata cu palparea.
Displazia de sold este rezultatul genetic al unui numar nedeterminat de gene (o trasatura poligenetica). Incidenta displaziei poate fi redusa prin montarea unor exemplare normale, care sa aiba, pe cat poibil, bunici si alte exemplare inrudite sanatoase. De asemenea este posibil ca exemplare normale sa produca pui cu displazie si invers.
In decembrie 1992 au fost certificate 52.828 de exemplare de labradori sanatosi.
Displazia de sold poate fi influentata intr-o oarecare masura de anumiti factori precum: dieta, exercitiu fizic sau dimensiunile puilor.
Displazia de cot
Aceasta forma de displazie se manifesta la membrele anterioare, iar cauza cea mai frecventa o reprezinta procesul coronoid radial neunit al ulnei si este de assemenea o boala genetica. Majoritatea cainilor cu aceasta forma de displazie prezinta o paralizie a membrelor anterioare, dar unii pot fi complet asimptomatici. In 1992 au fost identificati 727 de labradori cu displazie de cot.
Osteoocondrita Disecanta
Osteocondrita disecanta (OCD) este o boala a cartilagiului cauzata de o osificare endocondrala incorecta. Cartilagiul se ingroasa mai mult decat normal si sub tensiune sau presiune se fisureaza. Fisurile pot ajunge la suprafat cartilagiului ceea ce determina osteocondrita disecanta.
OCD poate sa se manifeste la nivelul umarului, a cotului sau al articulatiilor. Articulatia umarului este cea mai afectata la cainii care cresc rapid, iar masculii sunt mai frecvent afectati decat femelele.
Cresterea rapida, alimentatia (excesiva) si traumele pot contribui la declansarea bolii, mai ales ca nu exista un consens cu privire mostenirea bolii.
Cam astea ar fi cateva boli ale sistemului osos la labradori. Astept completari sau comentarii de la cei mai in tema sau cu experienta. Pana una-alta, sa speram la catei sanatosi si sa avem grija de ei!
sâmbătă, 5 iunie 2010
Displazie de sold sau...nu?
Spuneam zilele trecute ca urma sa facem o radiografie sa vedem daca Lara a noastra are displazie de sold sau nu.
Este o investigatie obligatorie la labradori, mai ales in primul an de viata, pentru ca aceasta afectiune isi face aparitia, in general, in primele 8 luni.
Ei bine, am fost la Facultatea de Medicina Veterinara pentru radiografie. In paranteza fie spus, imediat ce au vazut ce rasa e, au stiut pentru ce am venit. In caz ca intereseaza pe cineva, costul radiografiei acolo este de 110 lei si primesti "poza" pe CD.
Toata procedura a fost extrem de simpla, mai ales pentru ca Lara a fost foarte docila, ca de obicei. Au intins-o pe spate pe masa, cu capul si picioarele imobilizate si totul a durat cateva secunde.
Rezultatul, din fericire, a fost negativ, cel putin asa ne-a spus radiologul. Veterinarul nu a apucat inca sa vada radiografia, dar oricum suntem mult mai linistiti sa stim ca totul e ok.
Este o investigatie obligatorie la labradori, mai ales in primul an de viata, pentru ca aceasta afectiune isi face aparitia, in general, in primele 8 luni.
Ei bine, am fost la Facultatea de Medicina Veterinara pentru radiografie. In paranteza fie spus, imediat ce au vazut ce rasa e, au stiut pentru ce am venit. In caz ca intereseaza pe cineva, costul radiografiei acolo este de 110 lei si primesti "poza" pe CD.
Toata procedura a fost extrem de simpla, mai ales pentru ca Lara a fost foarte docila, ca de obicei. Au intins-o pe spate pe masa, cu capul si picioarele imobilizate si totul a durat cateva secunde.
Rezultatul, din fericire, a fost negativ, cel putin asa ne-a spus radiologul. Veterinarul nu a apucat inca sa vada radiografia, dar oricum suntem mult mai linistiti sa stim ca totul e ok.
miercuri, 2 iunie 2010
Dresajul unui ghid pentru nevazatori
Dresajul unui caine ghid incepe in familia care il creste, de la nastere si pana la varsta de 12-18 luni. Apoi incepe dresajul formal la o scoala specializata. Responsabilitatea celui care-l creste este de a-l invata comenzile de baza, regulile de obedienta si de a-l obisnui cu zgomotele si activitatile unei lumi complexe.
Dresajul formal de la 4 la 10 luni incepe cu invatarea comenzilor vocale si prin gesturi pe care un nevazator le va da cainelui pentru a comunica directia de mers. Cainii sunt invatati sa opreasca la curbe, sa ocoleasca obstacolele, sa traverseze strada intr-un anumit mod, sa ignore distractiile si multe altele. Un caine ghid trebuie sa aiba in vedere inaltimea si latimea stapanului sau, atunci cand trece pe langa stalpi, oameni sau pe sub ramuri de copaci. De asemenea, sunt invatati sa incetineasca sau sa ocoleasca suprafetele denivelate sau accidentate.
Dresajul in trafic este poate cel mai dificil pentru caini. Acestia trebuie sa invete sa nu asculte comanda de a merge inainte si de a pasi pe strada, daca se apropie o masina. Pentru acest gen de "refuz inteligent" este nevoie de un caine foarte echilibrat si stapan pe sine.
Desi dresajul variaza putin de la o scoala la alta, in general, "lectiile" sunt predate pe baza de repetitie si recompensa.
Dresajul formal de la 4 la 10 luni incepe cu invatarea comenzilor vocale si prin gesturi pe care un nevazator le va da cainelui pentru a comunica directia de mers. Cainii sunt invatati sa opreasca la curbe, sa ocoleasca obstacolele, sa traverseze strada intr-un anumit mod, sa ignore distractiile si multe altele. Un caine ghid trebuie sa aiba in vedere inaltimea si latimea stapanului sau, atunci cand trece pe langa stalpi, oameni sau pe sub ramuri de copaci. De asemenea, sunt invatati sa incetineasca sau sa ocoleasca suprafetele denivelate sau accidentate.
Dresajul in trafic este poate cel mai dificil pentru caini. Acestia trebuie sa invete sa nu asculte comanda de a merge inainte si de a pasi pe strada, daca se apropie o masina. Pentru acest gen de "refuz inteligent" este nevoie de un caine foarte echilibrat si stapan pe sine.
Desi dresajul variaza putin de la o scoala la alta, in general, "lectiile" sunt predate pe baza de repetitie si recompensa.
Care sunt inceputurile cainilor utilitari....
In mod generic, de mai bine de 1000 de ani, cainii au asociati cu ideea de protectori si ghizi ai persoanelor nevazatoare, dar abia in anii Primului Razboi Mondial s-au inceput primele experimente in dresarea cainilor pentru ghidajul nevazatorilor. Intr-o lucrare privind istoria cainilor utilitari in Marea Britanie (The Guide Dogs for the Blind Association, 1992) se spune ca ideea folosirii cainilor pe post de ghid a apartinut unui medic german care ingrijea soldatii raniti in razboi. Acesta insotea un barbat nevazator pe holurile spitalului cand a fost chemat de urgenta si a lasat pacientul in paza Ciobanescului sau. A fost atat de impresionat de comportamentul cainelui incat s-a hotarat sa incerce sa un caine special pentru a avea grija de nevazatori.
In 1923, s-a deschis primul centru de dresaj pentru caini-ghid, in Potsdam, Germania, unde au fost dresati mii de caini in urmatorii 10 ani.
Afland de acest centru, Dorothy Harrison Eustis, o crescatoare de Ciobanesti Germani care din Elvetia, a scris un articol pe aceasta tema in numarul din octombrie 1927 al "Saturday Evening Post".
Morris Frank, un nevazator american, a citit articolul si i-a scris dnei Eustis: "Imi doresc un astfel de caine. Mii de nevazatori ca mine urasc sa fie dependenti de altii. Ajutati-ma si ii voi ajuta si eu." Eustis l-a rugat pe Elliott Humphrey, persoana care se ocupa de canisa ei, sa studieze problema in Germania si sa revina in Elvetia sa dreseze un caine. Odata incheiat dresajul, Morris Frank si-a primit cainele-ghid, Buddy, primul caine-ghid din America.
In 1923, s-a deschis primul centru de dresaj pentru caini-ghid, in Potsdam, Germania, unde au fost dresati mii de caini in urmatorii 10 ani.
Afland de acest centru, Dorothy Harrison Eustis, o crescatoare de Ciobanesti Germani care din Elvetia, a scris un articol pe aceasta tema in numarul din octombrie 1927 al "Saturday Evening Post".
Morris Frank, un nevazator american, a citit articolul si i-a scris dnei Eustis: "Imi doresc un astfel de caine. Mii de nevazatori ca mine urasc sa fie dependenti de altii. Ajutati-ma si ii voi ajuta si eu." Eustis l-a rugat pe Elliott Humphrey, persoana care se ocupa de canisa ei, sa studieze problema in Germania si sa revina in Elvetia sa dreseze un caine. Odata incheiat dresajul, Morris Frank si-a primit cainele-ghid, Buddy, primul caine-ghid din America.
Multa miscare, dar cata?
Televiziunile nu au facut inca anunturi care sa recomande minimum 30 de minute de miscare pe zi pentru o viata sanatoasa de caine. Stim ca labradorii sunt caini activi si trebuie sa faca exercitiu fizic mai mult poate decat alte rase, dar ce inseamna mai mult fara a fi excesiv?
Discutam aici despre caini perfect sanatosi, fara contraindicatii in acest sens. Din pacate, nici pentru ei nimeni nu da o recomandare precisa, depinde de fiecare sa evalueze nevoile propriului caine.
Exasperata la inceput de nelinistea permanenta a Larei care avea cateva luni, o luam la plimbari care pareau s-o epuizeze pe moment (probabil si din cauza caldurii din perioada verii), dar imediat ce ajungeam acasa, era din nou pusa pe joaca.
In tarc, la joaca, facea fata unui numar nelimitat de caini. Dupa o pauza de cateva secunde, cand ziceam ca a obosit si s-a predat, o lua de la capat, ca noua.
Mai interesant era ca si alti posesori de labradori sau goldeni se minunau de cata energie avea, deci, trageam eu concluzia, ai lor nu fusesera asa. Altii ma incurajau ca pana nu implineste 2-3 ani, nu se linisteste.
Deja imi puneam problema ca oricat de sportiva as fi, nu voi putea face fata unui labrador.
Acum are deja un an si 3 luni si o scot afara de 2 ori pe zi ca si pana acum, cu diferenta ca iesirea de dimineata inseamna 20-30 de minute de role, iar cea de seara dureaza intre 30 si 90 de minute, in functie de compania pe care o gasim sau nu in tarcul de caini. Plimbare inseamna mers la pas in ritm alert. Efortul acesta pare suficient pentru ca la intoarcerea acasa se tranteste pe jos cu capul in castronul cu apa.
De mentionat ca labradorii nu suporta prea bine caldura si chiar si 23-25 de grade pot fi prea multe pentru ei, mai ales daca trebuie sa faca efort sau sa stea direct in soare.
Discutam aici despre caini perfect sanatosi, fara contraindicatii in acest sens. Din pacate, nici pentru ei nimeni nu da o recomandare precisa, depinde de fiecare sa evalueze nevoile propriului caine.
Exasperata la inceput de nelinistea permanenta a Larei care avea cateva luni, o luam la plimbari care pareau s-o epuizeze pe moment (probabil si din cauza caldurii din perioada verii), dar imediat ce ajungeam acasa, era din nou pusa pe joaca.
In tarc, la joaca, facea fata unui numar nelimitat de caini. Dupa o pauza de cateva secunde, cand ziceam ca a obosit si s-a predat, o lua de la capat, ca noua.
Mai interesant era ca si alti posesori de labradori sau goldeni se minunau de cata energie avea, deci, trageam eu concluzia, ai lor nu fusesera asa. Altii ma incurajau ca pana nu implineste 2-3 ani, nu se linisteste.
Deja imi puneam problema ca oricat de sportiva as fi, nu voi putea face fata unui labrador.
Acum are deja un an si 3 luni si o scot afara de 2 ori pe zi ca si pana acum, cu diferenta ca iesirea de dimineata inseamna 20-30 de minute de role, iar cea de seara dureaza intre 30 si 90 de minute, in functie de compania pe care o gasim sau nu in tarcul de caini. Plimbare inseamna mers la pas in ritm alert. Efortul acesta pare suficient pentru ca la intoarcerea acasa se tranteste pe jos cu capul in castronul cu apa.
De mentionat ca labradorii nu suporta prea bine caldura si chiar si 23-25 de grade pot fi prea multe pentru ei, mai ales daca trebuie sa faca efort sau sa stea direct in soare.
marți, 1 iunie 2010
Ingrijirea de zi cu zi
In afara vizitelor regulate la veterinar, multe probleme de sanatate pot fi prevenite cu o ingrijire corecta acasa.
1. Hrana trebuie sa fie de buna calitate si in cantitatea indicata de medic sau pe ambalaj. Labradorii sunt extrem de mancaciosi si pofticiosi si stiu cum sa se uite in ochii tai ca sa te induplece pentru o portie in plus sau o "gustare" intre mese. Mare atentie insa! Sunt predispusi la ingrasare care, in cazul lor, are multiple complicatii.
2. Apa curata, proaspata si la discretie.
3. Miscare regulata. Sunt caini extrem de energici care trebuie sa aiba parte de mult exercitiu fizic.
4. Blana labradorului este extrem de usor de intretinut, dar trebuie periata de cel putin 2 ori pe saptamana. In perioadele de naparlire, este nevoie sa fie periati macar o data pe zi, macar si pentru confortul stapanului, daca nu pentru cel al cainelui. Periatul trebuie sa devina o rutina si chiar o ocazie de apropiere intre caine si stapan. De asemenea, este o ocazie pentru a descoperi eventuale probleme de sanatate ale cainelui.
5. Dresajul si socializarea. Labradorilor le place compania oamenilor si doresc sa fie pe placul acestora, dar trebuie sa respecte niste reguli si sa socializeze. Petreceti cat mai mult timp cu ei, mai ales pana implinesc varsta de 1 an.
Checklist pentru acasa:
1. Ochii. Pot fi verificati in timp ce va mangaiati cainele, atfel incat sa nu fie o manevra neplacuta. Ochii trebuie sa fie clari, stralucitori si fara umori. Albul ochilor nu trebuie sa fie inrosit sau decolorat.
2. Gura. Verificati o colorare anormala a gingiilor. Gingiile inflamate, inrosite sau foarte deschise la culoare ar putea indica o problema. Dintii sa nu aiba tartru si sa creasca normal.
3. Urechile. Trebuie sa fie curate si sa nu aiba un miros neplacut.
4. Nasul. Trebuie sa fie umed, dar sa nu curga.
5. Picioarele. Unghiile corect taiate, fara roseata intre gheare sau pernute crapate. Pernutele crapate pot indica o lipsa de calciu, mai ales la catele in timpul ciclului. Nu administrati insa calciu sau alte medicamente fara o prescriptie din partea veterinarului.
6. Blana. Trebuie sa fie usor lucioasa, iar piele fara iritatii, excuamari sau miros neplacut.
7. Organele genitale. Fara umflaturi sau scurgeri.
8. Mangaiati-l pe intregul corp pentru a verifica daca nu exista umflaturi sau zone sensibile ori dureroase.
De urmarit:
9. Pofta de mancare. Orice modificare a apetitului sau a consumului de apa
10. Fecalele. Scaunul trebuie sa fie normal ca si culoare si consistenta, fara sange, mucus, etc. Urmariti modificari in frecventa scaunelor sau dificultati in defecatie.
11. Urina. Incercati, pe cat posibil, sa vedeti culoarea urinei pentru a va asigura ca nu contine sange sau are o culoare inchisa. De asemenea urmariti modificari in frecventa de urinare.
12. Mersul.
13. Starea de spirit.
1. Hrana trebuie sa fie de buna calitate si in cantitatea indicata de medic sau pe ambalaj. Labradorii sunt extrem de mancaciosi si pofticiosi si stiu cum sa se uite in ochii tai ca sa te induplece pentru o portie in plus sau o "gustare" intre mese. Mare atentie insa! Sunt predispusi la ingrasare care, in cazul lor, are multiple complicatii.
2. Apa curata, proaspata si la discretie.
3. Miscare regulata. Sunt caini extrem de energici care trebuie sa aiba parte de mult exercitiu fizic.
4. Blana labradorului este extrem de usor de intretinut, dar trebuie periata de cel putin 2 ori pe saptamana. In perioadele de naparlire, este nevoie sa fie periati macar o data pe zi, macar si pentru confortul stapanului, daca nu pentru cel al cainelui. Periatul trebuie sa devina o rutina si chiar o ocazie de apropiere intre caine si stapan. De asemenea, este o ocazie pentru a descoperi eventuale probleme de sanatate ale cainelui.
5. Dresajul si socializarea. Labradorilor le place compania oamenilor si doresc sa fie pe placul acestora, dar trebuie sa respecte niste reguli si sa socializeze. Petreceti cat mai mult timp cu ei, mai ales pana implinesc varsta de 1 an.
Checklist pentru acasa:
1. Ochii. Pot fi verificati in timp ce va mangaiati cainele, atfel incat sa nu fie o manevra neplacuta. Ochii trebuie sa fie clari, stralucitori si fara umori. Albul ochilor nu trebuie sa fie inrosit sau decolorat.
2. Gura. Verificati o colorare anormala a gingiilor. Gingiile inflamate, inrosite sau foarte deschise la culoare ar putea indica o problema. Dintii sa nu aiba tartru si sa creasca normal.
3. Urechile. Trebuie sa fie curate si sa nu aiba un miros neplacut.
4. Nasul. Trebuie sa fie umed, dar sa nu curga.
5. Picioarele. Unghiile corect taiate, fara roseata intre gheare sau pernute crapate. Pernutele crapate pot indica o lipsa de calciu, mai ales la catele in timpul ciclului. Nu administrati insa calciu sau alte medicamente fara o prescriptie din partea veterinarului.
6. Blana. Trebuie sa fie usor lucioasa, iar piele fara iritatii, excuamari sau miros neplacut.
7. Organele genitale. Fara umflaturi sau scurgeri.
8. Mangaiati-l pe intregul corp pentru a verifica daca nu exista umflaturi sau zone sensibile ori dureroase.
De urmarit:
9. Pofta de mancare. Orice modificare a apetitului sau a consumului de apa
10. Fecalele. Scaunul trebuie sa fie normal ca si culoare si consistenta, fara sange, mucus, etc. Urmariti modificari in frecventa scaunelor sau dificultati in defecatie.
11. Urina. Incercati, pe cat posibil, sa vedeti culoarea urinei pentru a va asigura ca nu contine sange sau are o culoare inchisa. De asemenea urmariti modificari in frecventa de urinare.
12. Mersul.
13. Starea de spirit.
Copil la pamant! Fesul jos!
"Copil la pamant! Fesul jos!" par sa fie comenzile care se declanseaza in capul Larei si pe care le asculta fara exceptie in prezenta copiilor de 1-2 ani.
Micutii de statura ei, care se alearga de colo-colo si vorbesc parca pe aceeasi limba cu ea, o atrag ca un magnet. Isi ciuleste urechile, se pune in pozitie de joaca si isi declanseaza "atacul". Alearga bucuroasa, se ridica in doua picioare si se sprijina pe umerii celui mic, care neputand sa faca fata greutatii ei, se prabuseste inevitabil la pamant. Daca are cumva un fes pe cap, ei bine... nu-l mai are! Asa incepe cursa recuperarii "trofeului", in plansetele victimei si vociferarile noastre si ale parintilor.
A avut pana acum vreo 3-4 actiuni de acest fel care din fericire, nu s-au soldat cu accidentari, dar este clar ca, desi ii plac copii si nu i-ar rani voit, joaca asta trebuie mereu supravegheata, iar cainele trebuie mereu corectat.
Labradorii sunt extrem de jucausi si cu "lipici" la copii, dar sunt totusi niste caini, iar regulile jocului le stabilim noi.
Micutii de statura ei, care se alearga de colo-colo si vorbesc parca pe aceeasi limba cu ea, o atrag ca un magnet. Isi ciuleste urechile, se pune in pozitie de joaca si isi declanseaza "atacul". Alearga bucuroasa, se ridica in doua picioare si se sprijina pe umerii celui mic, care neputand sa faca fata greutatii ei, se prabuseste inevitabil la pamant. Daca are cumva un fes pe cap, ei bine... nu-l mai are! Asa incepe cursa recuperarii "trofeului", in plansetele victimei si vociferarile noastre si ale parintilor.
A avut pana acum vreo 3-4 actiuni de acest fel care din fericire, nu s-au soldat cu accidentari, dar este clar ca, desi ii plac copii si nu i-ar rani voit, joaca asta trebuie mereu supravegheata, iar cainele trebuie mereu corectat.
Labradorii sunt extrem de jucausi si cu "lipici" la copii, dar sunt totusi niste caini, iar regulile jocului le stabilim noi.
Complicatii neasteptate ale displaziei de sold
Displazia de sold este o afectiune specifica labradorului. Este o boala serioasa, operabila, dar cu riscurile implicite ale unei interventii chirurgicale. In afara de aceste riscuri, am aflat si de alte complicatii.
Lara a intrat pentru a doua oara in calduri si pentru ca orice plimbare se transforma intr-un convoi de caini, ne-am pus mai serios problema de a o steriliza. Veterinarul insa ne-a sfatuit sa nu o supunem unei astfel de operatii pentru ca o suspecteaza de displazie si asta i-ar agrava starea. Ma asteptam sa spuna ca e bine sa o lasam sa faca macar o data pui si abia pe urma sa o sterilizam, dar la acest motiv nu ma asteptam.
Pe de alta parte, nici pui nu ar fi indicat sa o lasam sa faca din acelasi motiv.
Solutia este deci sa ne obisnuim cu ideea si sa acceptam inconvenientul de a atrage toti masculii din cartier de doua ori pe an.
Cat despre displazie, deocamdata ii dam un fel de atrostop uman (Aplazyl) si urmeaza sa ii facem o radiografie sa vedem daca se confirma sau nu. Sper sa fie totul in regula, altfel nu-mi inchipui cum voi putea sa-i limitez efortul, in conditiile in care ea este o bomba de energie.
De asemenea, in cazul necesitatii unei operatii, veterinarul ne-a sugerat sa nu o operam in Romania pentru ca experientele de aici nu au fost dintre cele mai fericite. Sa fie oare atat de rau...?
Lara a intrat pentru a doua oara in calduri si pentru ca orice plimbare se transforma intr-un convoi de caini, ne-am pus mai serios problema de a o steriliza. Veterinarul insa ne-a sfatuit sa nu o supunem unei astfel de operatii pentru ca o suspecteaza de displazie si asta i-ar agrava starea. Ma asteptam sa spuna ca e bine sa o lasam sa faca macar o data pui si abia pe urma sa o sterilizam, dar la acest motiv nu ma asteptam.
Pe de alta parte, nici pui nu ar fi indicat sa o lasam sa faca din acelasi motiv.
Solutia este deci sa ne obisnuim cu ideea si sa acceptam inconvenientul de a atrage toti masculii din cartier de doua ori pe an.
Cat despre displazie, deocamdata ii dam un fel de atrostop uman (Aplazyl) si urmeaza sa ii facem o radiografie sa vedem daca se confirma sau nu. Sper sa fie totul in regula, altfel nu-mi inchipui cum voi putea sa-i limitez efortul, in conditiile in care ea este o bomba de energie.
De asemenea, in cazul necesitatii unei operatii, veterinarul ne-a sugerat sa nu o operam in Romania pentru ca experientele de aici nu au fost dintre cele mai fericite. Sa fie oare atat de rau...?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
