De multe ori cand iesim la plimbare, mai ales daca suntem intr-un parc cu multi caini sau dimpotriva, fara prea mare animatie, imi place sa ii dau drumul Larei sa umble libera, fara lesa. Evident ca la primele incercari am stat cu teama de cum va reactiona, daca nu cumva va fugi cat vede cu ochii sau se va lua dupa un alt caine la joaca si va uita unde sa se intoarca. Niciodata nu a fugit sau, daca a facut-o, in clipa cand si-a dat seama ca s-a departat prea mult de noi, s-a intors, indiferent ce alta atractie avea ea in alta parte.
Glumim mereu si spunem ca putem s-o pedepsim oricum numai sa n-o lasam singura si pe principiul asta, stam fara grija atunci cand se plimba libera: stim ca intotdeauna se intoarce la baza.
In dimineata asta am iesit in parc ca de obicei si ne-am intalnit, tot ca de obicei, cu cei doi prieteni matinali ai ei: un ciobanesc german si un collie, cu care se alearga de zor la primele ore, atunci cand nici nu sunt foarte multi caini treziti, daramite oameni. Eu imi faceam alergarea prin parc, cei doi companioni plecasera acasa, iar Lara haladuia pe un deal de unde nu ne vedea. La un moment dat s-a intors in locul in care ne lasase, dar nu mai era nimeni. Eu eram la o distanta de circa 60 de metri, dar nu ma ochise. Am lasat-o sa vad ce face, fara sa o strig.
Nu pot sa descriu panica ce o cuprinsese cand s-a vazut singura. Alerga cu viteza din stanga in dreapta, mirosind pe jos, pana cand a luat-o in directia opusa mie si am strigat-o. In clipa aia a facut stanga-mprejur si a rupt-o la goana spre mine, mancand pamantul.
Parca mi-a zis "sa nu-mi mai faci asta gluma asta niciodata", s-a relaxat brusc si nu s-a mai departat de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu