Mi-a spus astazi cineva, cu o oarecare ironie, ca am grija de cainele meu ca de un copil.
Raspunsul spontan a fost: "dar chiar este un copil". M-am gandit atunci mai mult la faptul ca are numai aproape 5 luni si este doar un pui. Dar ce m-a pus pe ganduri a fost ironia. Chiar daca ma port cu el ca si cu un copil, care este problema? Ce este anormal in asta? Ba chiar as spune ca tocmai asa este normal.
Un pui de caine, ca si un pui de om, are nevoie de ore fixe de masa, de somn si joaca, de timp de joaca, de plimbare, de invatare, de reguli, atentie, afectiune. Toate acestea sunt cheia pentru a-l creste sanatos, echilibrat si adaptabil, asa cum ne dorim sa-l avem tot restul vietii.
Nu ma mir insa de astfel de reactii atat timp cat stiu ca sunt parinti, nu putini, care nu fac toate astea nici macar cu proprii copii, daramite cu un caine.
2 comentarii:
Multi oameni nu inteleg dragostea si nebunia noastra pt caini, mai ales cand vorbim de labradori. Cei care nu au un animal se uita la noi ca la niste oameni ciudati. Multi imi spun si mie ca sunt obsedata de cainele meu si intr-o oarecare masura asa si este. insa, sa nu uitam ca, pentru eforturile de a-i creste si dragostea noastra ei ne rasplatesc inzecit si ne fac viata mai buna!
Asa este, noi stim mai bine ;)
Trimiteți un comentariu